Directorul medical al SCJU Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici: „Pornim la drum cu gândul de a păstra ceea ce funcționează, de a îmbunătăți ceea ce merită și de a schimba ceea ce trebuie”

Dr. Valeriu Gavrilovici a preluat funcția de director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava cu o viziune clară: continuitate, responsabilitate și modernizare. În prima sa declarație publică după instalare, acesta a subliniat că își propune să își exercite mandatul cu onoare și cinste, să sprijine colectivul medical și să contribuie activ la pregătirea spitalului pentru acreditarea programată în 2026.

„Indiferent de perioada în care voi ocupa această funcție, îmi doresc să îmi îndeplinesc îndatoririle cu onoare și cinste. Interesul general este să facem tot ceea ce este necesar pentru ca, în viitor, spitalul să dispună de toate condițiile pentru dezvoltare și să obțină acreditarea planificată pentru anul viitor.

La întâlnirea cu colegii mei am transmis că voi fi în slujba lor și că începem acest mandat cu gândul de a păstra ceea ce funcționează, de a îmbunătăți ceea ce merită și de a schimba ceea ce este necesar”, a spus dr. Valeriu Gavrilovici, directorul medical al SCJU Suceava.

În ceea ce privește perioada de interimat din 2020, când medicul Gavrilovici a fost votat de colegii săi să preia funcția de director medical al SCJU Suceava, acesta spune că este incomparabilă cu cea de acum, întrucât misiunea de atunci a fost extrem de grea și anume să facă transferul de la o conducere militară a unității spitalicești la una civilă.

„Situația de acum este complet diferită față de cea din prima zi a mandatului meu interimar din 2020. Atunci traversam o perioadă excepțională, cu presiuni mari și cu o situație ieșită din comun. Era imediat după misiunea militarilor, în etapa de tranziție către conducerea civilă a spitalului. Problemele din acea perioadă aveau un caracter special și necesitau soluții rapide. În prezent, ne aflăm într-un context mai stabil, dar cu provocări de altă natură și la alte dimensiuni”, a spus dr. Gavrilovici.

Secția Chirurgie Generală a SCJU Suceava a rămas pe mâini bune, medicul Petru Velnic fiind șeful interimar al acesteia, în perioada în care dr. Gavrilovici este directorul medical al unității spitalicești.

„Funcția de director medical nu mă va îndepărta de profesia de bază. Voi continua să intru în sala de operație, însă într-un ritm mai redus, deoarece trebuie să îmi îndeplinesc și responsabilitățile administrative”, a adăugat dr. Gavrilovici.

Referitor la prioritățile sale, directorul medical al SCJU Suceava a precizat că cea mai importantă este acreditarea ce va avea loc în prima jumătate a anului 2026. 

„Pregătim toate etapele pentru acreditarea spitalului, programată pentru anul viitor, cel mai probabil începând din primăvară. Nu știu dacă voi fi încă în funcție în momentul în care va avea loc evaluarea, însă tot ceea ce depinde de mine în această perioadă va fi făcut exemplar.

Există unele probleme în curs de rezolvare, inclusiv în secția mea. În măsura posibilităților, voi interveni pentru a soluționa aspectele identificate împreună cu colegii mei ca fiind prioritare pe durata mandatului meu interimar.

La început de drum, îmi doresc să am înțelepciunea, răbdarea și puterea necesare pentru a îndeplini toate responsabilitățile care îmi revin”, a conchis dr. Valeriu Gavrilovici, directorul medical al SCJU Suceava.