Dispensarul uman din Boroaia, tot mai aproape de finalizare. Veștile bune continuă și pentru multe alte obiective de investiții

Într-un prezent în care se pune un foarte mare accent pe sănătatea cetățenilor, autoritățile publice rurale fac demersuri importante pentru ca dispensarele umane din comune să dispună de dotări moderne și performante, dar și de condiții deosebite atât pentru pacienți, cât și pentru cadrele medicale. O astfel de investiție se apropie cu pași repezi de finalizare și în comuna suceveană Boroaia, acolo unde, printr-un amplu proiect guvernamental, dispensarul uman este reabilitat, modernizat și extins.

Primarul Vasile Berariu a spus că fondurile pentru realizarea acestei investiții, care se ridică la aproximativ 3 milioane de lei, au fost atrase prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, însă și Primăria a contribuit cu fonduri de la bugetul local.

„Stadiul de execuție este de aproximativ 75%, ceea ce înseamnă că nu suntem departe de recepția la terminarea lucrărilor”, a spus primarul comunei Boroaia, Vasile Berariu.

Proiectul prevede, pe lângă reabilitare și modernizare, și extinderea clădirii dispensarului de la 303 metri pătrați, la 440 de metri pătrați, astfel încât recompartimentarea solicitată de Direcția de Sănătate Publică Suceava să poată fi realizată.

De asemenea, se înlocuiesc instalațiile termică, electrică și sanitară din interiorul clădirii, se realizează finisajele specifice unei asemenea unități sanitare, iar la exterior se desfășoară lucrări de anvelopare, dar și de înlocuire a șarpantei și învelitorii. Totodată, se fac căi de acces cu rampă pentru persoanele cu dizabilități, dar și parcări pentru personalul medical și pacienți.

Edilul a subliniat că în cadrul Dispensarului uman vor funcționa două cabinete de medicină de familie, însă, întrucât spațiul este unul mare, de 440 de metri pătrați, există posibilitatea ca ulterior să găzduiască și alte ramuri medicale.

„Această investiție a fost întârziată din motive ce nu țin de Primăria Boroaia, însă constructorul actual își dă tot interesul și lucrează la foc continuu, iar în vreo două săptămâni va fi finalizat exteriorul, urmând să se execute finisajele interioare”, a mai spus primarul comunei Boroaia, Vasile Berariu.

 

Racordarea la gaz metan, o certitudine pentru comuna Boroaia

 

Un pilon important al civilizației este reprezentat de un sistem funcțional de distribuție a gazului metan, element alternativ lemnului de foc, ce nu mai reprezintă o soluție de viitor pentru încălzirea gospodăriilor.

În acest sens, Primăria Boroaia, împreună cu Primăriile Fântâna Mare și Bogdănești, derulează un amplu proiect de aducțiune a gazului metan în toate satele componente. Chiar de curând, a fost desemnat și constructorul, iar după încheierea perioadei de contestații, va fi semnat contractul de lucrări și emisă autorizația necesară pentru demararea propriu-zisă a proiectului.

Foarte important este că această investiție prevede și branșarea gratuită a gospodăriilor la rețeaua de gaze naturale.

 

Trei investiții importante, implementate cu fonduri europene, atrase prin PNRR

 

Fondurile europene, atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), reprezintă o altă oportunitate de dezvoltare a comunei Boroaia. Unitatea administrativ teritorială condusă de Vasile Berariu are în implementare trei astfel de proiecte ce, odată finalizate, vor completa puzzle-ul unei localități moderne și dezvoltate.

Prima investiție prevede renovarea energetică moderată a Căminului Cultural „Mihai Boleac” și se ridică la 3,4 milioane de lei. Prin acest proiect, clădirea ce găzduiește instituția culturală va fi modernizată atât la interior, cât și la exterior.

„Se vor realiza finisajele interioare, se vor pune instalații moderne de încălzire și de ventilație și se va monta un sistem performant pentru siguranța la incendiu. De asemenea, clădirea va fi anvelopată și se vor aplica tencuielile decorative. Un aspect foarte important al acestei investiții este faptul că vor fi montate panouri fotovoltaice și solare și, prin urmare, Căminul Cultural din Boroaia va avea autonomie energetică”, a explicat edilul Vasile Berariu, care a adăugat că își exprimă speranța că lucrările vor fi demarate chiar în această toamnă.

Tot cu fonduri atrase prin PNRR, din centrul localității și până la Școala Moișa vor fi amenajați 3,4 kilometri de pistă pentru biciclete, de 2 metri lățime. Acest proiect, care se ridică la 2 milioane de lei, prevede și amplasarea a două stații de reîncărcare pentru mașinile electrice.

„Contractul aferent investiției a fost deja încheiat și sper ca, într-un timp foarte scurt, să fie demarate și lucrările”, a subliniat primarul de la Boroaia.

Complementar, tot cu bani europeni, pe toată lungimea pistei de biciclete vor fi montate camere de supraveghere, investiție ce va contribui la creșterea siguranței în zonă.

Totodată, la sediul Primăriei va fi pus și un sistem de monitorizare, ce va permite transmiterea în timp real a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

„Contractul în valoare de 150.000 de lei a fost semnat și urmează să demarăm și această investiție”, a conchis edilul comunei Boroaia, Vasile Berariu.

Și cum nevoile cetățenilor sunt într-o permanentă schimbare, iar lucrurile evoluează constant, conducerea Primăriei Boroaia urmărește atent axele de finanțare nerambursabilă, astfel încât să îmbunătățească în timp real condițiile de trai ale cetățenilor.

Toate investițiile realizate până acum de echipa coordonată de primarul Vasile Berariu situează comuna Boroaia pe un loc fruntaș în topul celor mai moderne și dezvoltate localități din județul Suceava și chiar din țară.