Doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru bărbatul care „albea” banii pentru Obreja

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției unui inculpat (persoană fizică, fără calitate specială), cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor, în formă continuată.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2018 – noiembrie 2020, în contextul în care, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională care ar fi urmărit obținerea de sume de bani, în legătură cu susținerea și promovarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor, inculpatul s-ar fi comportat ca un interpus al lui Obreja Radu Ionuț, șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări, în relațiile comerciale pe care acesta din urmă le-a avut cu diverse persoane. (Menționăm că Obreja Radu Ionuț a fost deja trimis în judecată în alte trei dosare în legătură cu fraudarea examenelor pentru obținerea permiselor auto și este urmărit penal într-o cauză aflată în lucru).
Concret, inculpatul, deși cunoștea că sumele de bani puse la dispoziția sa de către ofițerul de poliție proveneau din săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și trafic de influență, comise în contextul de mai sus, ar fi încheiat acte juridice, în temeiul cărora a achiziționat pe numele său dar pentru Obreja Radu-Ionuț (proprietarul real) 17 spații comerciale situate în cadrul unei policlinici din municipiul Suceava și un teren în suprafață de 1.000 mp, situat într-o comună din județul cu același nume. De asemenea, tot inculpatul ar fi transformat în valută convertibilă, pe piața neagră, diverse sume de bani primite în condițiile de mai sus, și ar fi deținut la locuința sa sumele de 650.000 euro și 246.500 lei, ridicate de procurorii anticorupție cu ocazia unei percheziții domiciliare.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra celor 17 spații comerciale, asupra terenului menționat mai sus, asupra sumelor de 650.000 euro și 246.500 lei și asupra sumei de 158.148 lei depusă de inculpat în două conturi deschise de către ANABI.
În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Suceava.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.