Dosar penal după descoperirea a peste 3.000 de articole pirotehnice scoase la vânzare fără autorizație, la Marginea

La data de 13.12.2025, ora 12.15, în cadrul planului de acțiune Pirotehnic 2025/2026 și în baza informațiilor deținute la nivelul serviciului, polițiștii din cadrul SAESP au efectuat un control la o societate cu punct de lucru în comuna Marginea, sat Marginea.

Societatea este administrată de Z.L., cetățean chinez, vorbitor de limbă română.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că în incinta magazinului erau expuse spre comercializare un număr de 3.298 de articole pirotehnice din categoria F1. Persoana juridică nu deținea autorizație legală pentru comercializarea acestui tip de produse.

Ca urmare a celor constatate, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1, faptă prevăzută de art. 37 alin. 1 lit. b din Legea 126/1995, republicată.

Articolele pirotehnice, cu o greutate totală de aproximativ 50 de kilograme și o valoare estimată la 2.500 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.