La data de 29 august 2025, în jurul orei 11:00, lucrătorii Postului de Poliție Stulpicani au fost sesizați prin SNUAU 112 de către P.V., care a anunțat că a găsit un proiectil vechi la marginea pădurii din satul Stulpicani, județul Suceava.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul descoperise un proiectil exploziv de calibrul 150 mm, fără focos, provenit din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. La fața locului a fost chemată echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, care a ridicat muniția.
Totodată, autoritățile au fost sesizate despre existența unui al doilea proiectil, identificat ca fiind o bombă aruncător de calibrul 82 mm, care a fost de asemenea ridicată și transportată pentru depozitare și distrugere.
Până la sosirea echipei de intervenție, zona a fost asigurată de polițiști.


