Două școli din comuna Cornu Luncii vor fi modernizate cu fonduri europene. Edilul Gheorghe Fron: „Educația este o prioritate”

Două proiecte cu fonduri europene pentru creșterea eficienței energetice vor fi implementate La școlile din satele Băișești și Brăiești din comuna Cornu Luncii. Anunțul a fost făcut de către primarul Gheorghe Fron, care a precizat că fondurile sunt atrase prin Programul Național de Redresare și Reziliență și însumează aproximativ 6 milioane de lei.

Edilul de la Cornu Luncii a subliniat că lucrările la Școala din Băișești vor fi realizate de firma SC Gavconstruct SRL Poieni Solca, iar la Școala din Brăiești de firma Euro Est Group din Șcheia.

„Vor fi montate pompe de căldură și captatoare de energie solară și, de asemenea, va fi înlocuită tâmplăria și se va face termoizolarea clădirilor celor două unități școlare. Investim constant în școlile din comuna noastră pentru că, știm cu toții, educația este baza generațiilor de mâine și reprezintă o prioritate pentru comuna Cornu Luncii”, a spus primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron.