de Dragoş Huţuleac
„Îmi doresc un Iphone 15, pentru că acum am 13 şi ca părinţii să-mi dea mai mult din timpul lor, mie” este cea mai tristă dorinţă pe care am auzit-o săptămâna aceasta.
Dragul meu copil, deja este clar că părinţii tăi nu-ţi oferă ce îţi trebuie. O spun asta asumat, clar, fără teamă. Se vede deja din felul în care te comporţi, după tot ceea ce faci ca să atragi atenţia asupra ta. Tânjeşti după afecţiune şi te rog să mă crezi că Iphone-ul 15 n-o să-ţi ostoiască această nevoie. Ştiu că nu ştii ce înseamnă „ostoiască” după cum tot tu nu ai ştiut ce înseamnă „tangibil”, „interlocutor” sau „alternativ”. Nici nu ai cum, având în vedere că pe agenda părinţilor tăi au apărut alte treburi mai importante pentru ei, decât să stea cu tine. Să-ţi ofere timpul ăla de care ai tu nevoie ca să te dezvolţi psihic aşa cum trebuie: echilibrat, frumos, armonios. Timpul ăla care ţi-ar fi oferit certitudinea că eşti iubit/ă şi apreciat/ă. Timpul ăla în urma căruia nu te-ai mai fi simţit atât de neînţeles/neînţeleasă. Timpul ăla care te-ar fi ajutat să nu mai fii atât de rebel/ă şi care ţi-ar fi permis să descoperi că ai pentru ce te bucura în viaţa asta.
Dragul meu copil, din păcate viaţa ta nu se va schimba prea repede. Vei primi cât de curând Iphone-ul 15, cel mai probabil de Crăciun. Tot atunci vei primi o grămadă de obiecte pe care le vei trece pe „lista Moşului”, care în cazul tău garantat va avea un buget extrem de generos. Dar nu vei primi acele lucruri gratuite care te vor face cu adevărat fericit/ă. Nu o să-ţi zică nimeni: „Doamne cât eşti de frumoasă/frumos!”, „Doamne cât mă bucur că faci parte din viaţa mea!”, „Doamne, cât de mult te iubesc”. N-o să te ţină în braţe cât ai nevoie, ca să uiţi de toate necazurile tale de copil. N-o să-ţi ofere o masă gătită de ei, ci probabil totul va fi cumpărat. Pentru că, nu-i aşa: „de unde timp?!? Suntem ocupaţi! Când să mai gătim!” Şi chiar dacă pentru câteva clipe vei simţi că sunteţi o familie, iluzia se va termina curând, prea curând, poate chiar în următoarele clipe. Mai exact, când îţi vor zice că vor să fie puţin singuri. Fiecare singur separat, nici măcar ei împreună. Sau chiar dacă stau în aceeaşi cameră, un părinte va fi pe un telefon, celălalt pe altul. Iar tu vei rămâne cu acelaşi gol în suflet. Acelaşi gol imens care te va determina să faci altă prostie, numai ca să-i vezi că se concentrează puţin asupra ta, că-ţi oferă puţină atenţie, că le pasă de tine. Şi chiar dacă te ceartă pentru prostia făcută, prostie pe care tu însăşi o condamni în sufletul tău, nu contează… deoarece pentru tine faptul că te ceartă şi că sunt mereu nemulţumiţi de ce faci, înseamnă mai mult decât indiferenţa de care ai parte dacă ţi-ai vedea de treaba ta.
Dragul meu copil, care îţi doreşti Ipone 15, pentru că acum ai 13 şi care vrei ca părinţii tăi să-ţi ofere mai mult timp din timpul lor, crede-mă, te înţeleg! Şi chiar dacă nu sunt de acord cu felul în care te comporţi, te îmbrăţişez cu toată dragostea mea!