Drumuri asfaltate, ulițe pietruite și proiecte în linie dreaptă la Vatra Moldoviței, anunțate de primarul Virgil Saghin

Au început lucrările de modernizare a mai multor tronsoane de drum din comuna Vatra Moldoviței. Anunțul a fost făcut de către primarul Virgil Saghin, care, după o vizită în teren, a declarat că totul este în grafic. Edilul a precizat că, doar printr-un singur proiect, în total, se vor moderniza aproape 2,4 kilometri de drum, vor fi amenajate 19 podețe tubulare și vor fi construite două poduri de câte 12 metri fiecare. Proiectul „Modernizare drumuri vicinale în comuna Vatra Moldoviței, județul Suceava”, care se ridică la aproape 12 milioane de lei, este finanțată cu fonduri guvernamentale, atrase prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

„Proiectul prevede asfaltarea drumului Cîrmăceni, pe o lungime de 480 de metri, care include și amenajarea a trei podețe tubulare, precum și asfaltarea drumului Sondei, pe o lungime de 1.804 metri, unde vor fi construite și 14 podețe tubulare la intrările în gospodăriile oamenilor. De asemenea, tot prin acest proiect, se toarnă asfalt și pe drumul Opalnec, pe o lungime de 100 de metri, drum pe care se amenajează și două podețe tubulare. Tot în aceste zone, respectiv Cîrmăceni și Opalnec, se vor construi două poduri  în lungime de 12 metri fiecare”, a declarat primarul comunei Vatra Moldoviței, ing. Virgil Saghin.

Trebuie spus că, separat de acest proiect, se lucrează la pietruirea ulițelor comunale, edilul adăugând că toate proiectele sunt în linie dreaptă și vor continua în perioada următoare.

„Lucrările de modernizare a drumurilor crează puțin disconfort și, de aceea, îi rog pe oameni să fie răbdători și să respecte indicațiile constructorilor, astfel încât totul să decurgă bine”, a conchis primarul Saghin.