de Dragoș Huțuleac
Când vine vorba de măsură, Curtea Constituțională a României pare că are două rigle. Una scurtă, de plastic, pentru muritorii de rând și una lungă, aurită, pentru ai ei, adică pentru magistrați.
Cu rigla de plastic, Curtea a măsurat norma didactică a profesorilor: „două ore în plus, dragilor, nu-i nimic, e constituțional, merge și-așa.” Două ore care încap perfect în hârtiile Ministerului, dar nu și în realitatea din şcoli.
Dar nu s-au oprit aici. A crescut și numărul de elevi la clasă, s-au comasat școli pe repede-înainte, s-a bulibășit întreg anul școlar în nici măcar două luni, totul sub pretextul eficienței și reformei.
Și, ce să vezi, aici CCR a avut timp berechet. Într-o clipită s-au pronunțat: da, e constituțional să pui mai mult pe spatele profesorilor, e în regulă să întorci școala pe dos, nu se încalcă nimic.
În schimb, când e vorba de pensiile speciale ale magistraților, timpul brusc se dilată. Minutele devin luni, iar deciziile se coc lent, ca o varză la cazan. Aici, nimeni nu se grăbește. Aici, Constituția se tratează cu respect, cu precauție, cu un fel de tandrețe birocratică.
Și, desigur, verdictul nu putea fi decât cel „corect”: pensiile speciale rămân la locul lor, neatinse, nebulibășite.
Dar, sincer, cine se aștepta la altceva?
CCR nu a lovit niciodată în propria „ogradă”. Nici în 2010, când restul bugetarilor au fost tăiați cu 25% fără anestezie. Nici acum, când profesorii au primit două ore în plus, mai mulți elevi la clasă și mai puține resurse, totul în numele „reformei”.
Dubla măsură e, de fapt, regula. În toate cele aplicate de CRR, nu doar aici, doar că aici e mai mult decât evident.
Când e vorba de profesori, se poate repede, se poate orice, chiar și pe genunchi. Când e vorba de magistrați, se poate doar cu atenție, cu grijă, cu toate virgulele puse în locul potrivit.
Așa e la noi: într-o țară unde se comasează școlile, dar nu privilegiile, unde se mărește norma didactică, dar nu și rușinea, unde dreptatea se aplică doar după funcție, nu după lege și unde, de fiecare dată, CCR îți demonstrează că dreptatea e elastică.
Pentru unii se întinde. Pentru ceilalți… (li) se rupe.