După 8 ani, CISL „Eugeniu Coșeriu” revine la Suceava

În perioada 20-24 septembrie a.c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) găzduiește cea de a XVII-a ediţie a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu”, manifestare ştiinţifică de prestigiu, care a fost iniţiată de marele lingvist român cu origini basarabene în anul 1991, împreună cu câţiva filologi suceveni marcanţi, în fruntea cărora se afla distinsul profesor Mihail Iordache.

Prezent la primele cinci ediţii ale manifestării ce avea să devină una dintre emblemele învățământului umanist din universitatea suceveană, reputatul lingvist Eugeniu Coșeriu, Doctor Honoris Causa al USV, Cetățean de onoare al municipiului Suceava, şi-a lăsat amprenta în mod decisiv asupra acestor întâlniri academice, care au devenit itinerate în Suceava – Chişinău – Cernăuţi.

După 8 ani, CISL „Eugeniu Coșeriu” revine la Suceava, propunând dezbateri pe o temă extrem de generoasă, inspirată de lingvistica coşeriană: Timp şi limbaj.

Peste 110 filologi, lingvişti, filozofi, profesori, cercetători, doctoranzi, din Argentina, Belgia, Camerun, Chile, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Republica Moldova, România, Senegal, Spania, Ucraina, Uruguay vor interveni pe parcursul sesiunilor plenare şi în secţiuni, încercând să propună noi dimensiuni în cercetările din domeniul ştiinţelor limbajului.

Printre cercetătorii care vor susţine alocuțiuni în plenurile colocviului, îi amintim pe Johannes Kabatek, de la Universitatea din Zürich, Maria Carmen ALÉN GARABATO, de la Universitatea „Paul Valéry” din Montpellier, Cristinia PALADIAN, de la Universitatea „Yuri Fedkovici” din Cernăuţi, Ludmila ZBANŢ şi Nina ROŞCOVAN, de la Universitatea de Stat Moldova din Chişinău, Henri BOYER de la Universitatea „Paul Valéry” din Montpellier, Eugenia BOJOGA şi Dumitru Cornel VÎLCU, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din  Cluj-Napoca, Oscar LOUREDA LAPIAS de la Universitatea din Heidelberg, Germania, Cristinel MUNTEANU, de la Universitatea „Danubius” din Galaţi, Alexandru GAFTON, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi,  Mircea A. DIACONU şi Sanda-Maria ARDELEANU, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.

În prima zi a CISL „Eugeniu Coșeriu”, 21 septembrie, la ora 11:00, în Auditorium-ul „Joseph Schmidt”, va avea loc ceremonia de conferire a titlului onorific de Doctor Honoris Causa al USV profesorului universitar și sociolingvistului francez Henri BOYER.

Participanții la colocviu se vor bucura de ospitalitatea bucovineană recunoscută, participând la momente culturale de cea mai înaltă calitate, organizate în parteneriat cu Primăria Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Muzeul Naţional al Bucovinei și Teatrul Municipal „Matei Vișniec”.

Agenția Universitară a Francofoniei este, şi în acest an, partenerul internațional tradițional al manifestării. Centrul de Reuşită Universitară, Centrul de Cercetare Analiza Discursului (CADISS) şi Centrul de Cercetare Interlitteras sunt parteneri ai acestei ediţii.

Coordonatorii manifestării sunt prof. univ. dr. Sanda-Maria ARDELEANU, prof. univ. dr. Mircea A. DIACONU, prof. univ. dr. habil. Dorel FÎNARU.