După o muncă de patru ani, mai multe drumuri forestiere din Slatina au trecut în proprietatea comunei

Mai multe drumuri forestiere de pe raza comunei Slatina au intrat în administrarea Primăriei, după o muncă de patru ani depusă de echipa administrației locale. Este vorba despre drumurile forestiere Suha Mică, Ciumîrna, Valea cu Calea și Suvorița.

Primarul comunei Slatina, Vlăduț Gherman, a declarat că în acest sens a fost emisă Hotătrârea de Guvern nr. 363 din 14.04.2025, iar marți, 13 mai 2025, părțile implicate au semnat protocolul ce presupune actualizarea descrierii tehnice a drumurilor forestiere, precum și trecerea, cu titlu gratuit, a unor tronsoane din aceste drumuri forestiere și a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al comunei Slatina.

Edilul Vlăduț Gherman a transmis mulțumiri conducerii Direcției Silvice Suceava, Ocolului Silvic Mălini, dar și echipei din cadrul Primăriei Slatina pentru implicare.

„Am  început demersurile pentru a lua în administrare aceste drumuri forestiere în urmă cu patru ani, iar astăzi am reușit să semnăm documentul final. Transmit mulțumiri domnului Bogdan Robciuc, șeful Ocolului Silvic Mălini, precum și conducerii Direcției Silvice Suceava pentru tot sprijinul pe care ni l-au acordat în demersul nostru. De asemenea, mulțumirile mele se îndreaptă și spre întreaga echipă a Primăriei Slatina, care a muncit pentru ca acest demers să se concretizeze”, a declarat primarul comunei Slatina, Vlăduț Gherman.

Astfel de proiecte fac parte din categoria acelora care nu se văd, necesită timp, însă care sunt fundamentale pentru dezvoltarea durabilă a localității.