Echipa primarului Oros, una de „cursă lungă” pentru care vorbesc faptele

Primarul comunei Ostra, Ioan Oros, vorbește rar despre politică și are grijă ca mereu să primeze proiectele administrative, însă, în Consiliul Local există și un vot politic de care depind proiectele de dezvoltare, de aceea, este conștient că e foarte important ca oamenii din echipa sa să fie de calitate și să aibă același scop ca și el: binele cetățenilor.
Anii au trecut, iar echipa edilului Oros s-a dovedit a fi „de cursă lungă”. Întotdeauna, edilul s-a putut baza pe ei în ceea privește comunicarea cu cetățenii din zonele din care veneau și, mai ales, cu necesitățile acestora.

„Și în politică, la fel ca și în fotbal, atunci când ai o echipă bună, nu merită să o schimbi, pentru că sigur vei pierde meciul. Eu am alături medici, profesori, antreprenori locali, crescători de animale, oameni gospodari, care au reprezentat și vor reprezenta în continuare cu cinste și demnitatea această frumoasă comună. Ca și până acum, abordarea noastră este aceeași: bazată pe fapte și realizări și fără a răspunde la circ”, a declarat primarul Oros.

Pe lista de consilieri de la alegerile de anul acesta vor fi și câteva nume noi și anume: Coperza Emilia Dorina, medic de familie la dispensarul din localitate, Flocea Vasilica Raluca, medic veterinar, precum și tânărul Bârgovanu Constantin Cosmin, cel care și-a creat deja și o organizație de tineret.

„Mai aud de la adversarii politici că sunt prea vechi în politică, însă, ce lucru bun că nu ei pot hotărî dacă e așa sau nu, ci doar cetățenii comunei Ostra! Oamenii din comuna aceasta sunt singurii capabili să facă diferența dintre proiecte palpabile, lucruri trainice și gălăgie”, a mai spus Ioan Oros.

 

Gheorghe Flutur, un prieten al echipei de la Ostra

 

Primarul Oros recunoaște că în ducerea la bun sfârșit a proiectelor locale e nevoie și de o bună colaborare cu Consiliul Județean Suceava.

„Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, este un prieten al comunității noastre și nu doar la nivel declarative, ci faptic, pentru că, de fiecare dată când a fost nevoie, ne-a sprijinit. Aducțiunea de apă din comună s-a rezolvat cu sprijinul lui, Drumul Județean ce tranzitează localitatea fiind un alt proiect pentru care comunitatea îi este recunoscătoare. De asemenea, urmează să reabiliteze și podurile de pe acest drum, iar acestea sunt fapte concrete”, a subliniat Ioan Oros.

În încheiere, primarul comunei Ostra a reiterat faptul că politica pe care o face el este întotdeauna una curată, de aceea, nici la următoarele alegeri nu are de gând să facă rabat de la acest principiu.

„Am o echipă pentru care vorbesc faptele. Nu am niciun motiv să atac pe nimeni. Mai mult, respect Constituția și dreptul de a alege și de a fi ales, dar niciodată nu am cum să fiu de acord cu circul”, a conchis Ioan Oros.