Echipa Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava a obținut locul al II-lea la concursul de profil organizat de compania Deltamed, o competiție axată pe utilizarea avansată a sistemului de resuscitare automată Corpuls CPR.
Echipa SAJ Suceava, pe podium la competiția medicală organizată de Deltamed
Premiul obținut reconfirmă nivelul înalt de pregătire, profesionalismul și atenția acordată instruirii continue în cadrul colectivului SAJ Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției, dr. Dan Teodorovici, a transmis un mesaj de felicitare pentru Performanța obținută de echipaj, subliniind importanța devotamentului în medicina de urgență.
„Această performanță reflectă profesionalismul, implicarea și pregătirea continuă a colegilor noștri, care demonstrează zi de zi că excelența în medicina de urgență se construiește prin muncă, pasiune și spirit de echipă. Felicitări tuturor participanților și mulțumim pentru modul exemplar în care reprezentați SAJ Suceava! Totdeauna, tuturor, gata pentru ajutor!”, a transmis dr. Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al SAJ Suceava.



