Mănăstirea Moldovița organizează joi, 11 decembrie 2025, de la ora 17:00, concertul „Colinde și daruri pentru Prunc”, ediția a VI-a a manifestărilor culturale „Chindii culturale”. Evenimentul va avea loc în curtea ctitoriei din Vatra Moldoviței și este dedicat Pruncului Sfânt și Maicii Domnului.
Concertul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și cu sprijinul Mănăstirii Moldovița, Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Cultural și Sectorul Media și Comunicare, și al Societății Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”.
La eveniment vor participa mai multe ansambluri corale și folclorice, printre care: Corala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, condusă de pr. prof. Lucian Tablan-Popescu, Corala de familie „Almiria”, coordonată de prof. Almeria Miron, Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, coordonat de prof. Vasile Schipor, și Grupul Folcloric „Balada”, coordonat de prof. Maria Tănasă, artistă și deținătoare a trofeului „Floarea din grădină”.
Evenimentul promite o seară de colinde și tradiție, reunind comunitatea locală în jurul valorilor culturale și religioase.


