Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Suceava lansează o acțiune de protest la nivel județean și îi îndeamnă pe toți elevii să vină îmbrăcați în negru la ore luni, 28 septembrie 2026. Demersul vine ca reacție la adoptarea recentă de către Senat a proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, decizie luată fără consultarea reprezentanților elevilor.
Reprezentanții CJE Suceava acuză decidenții că au ignorat opoziția publică exprimată de Consiliul Național al Elevilor încă de la depunerea proiectului. Elevii susțin că nu au fost invitați la dezbateri și că li se pregătesc măsuri fără a li se cere părerea.
Tinerii atrag atenția că o piesa de îmbrăcăminte obligatorie nu va rezolva problemele profunde din sistemul educațional, cum ar fi inechitatea socială sau fenomenul de bullying:
„Bullying-ul nu stă prins într-un hanorac de firmă și nu pleacă din școală odată cu el, diferențele sociale nu dispar când elevii poartă aceeași cămașă, iar apartenența și disciplina nu se pot coase pe rever”, se arată în comunicatul transmis de CJE Suceava.
Elevii subliniază că nu se opun unei ținute decente și adecvate mediului școlar, însă refuză ideea că uniformizarea va rezolva problemele reale. În plus, aceștia punctează că prioritatea sistemului ar trebui să fie rezolvarea lipsei manualelor școlare — cum este cazul elevilor de clasa a IX-a care nu au primit noile manuale — și nu impunerea unor noi costuri financiare pentru familii.
Lunea aceasta, pe 28 septembrie, elevii din Suceava vor purta haine negre pentru a transmite un mesaj clar de solidaritate și pentru a arăta că vocea lor trebuie ascultată în luarea deciziilor care îi privesc direct.


