Elev de la Colegiul Silvic ”Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, eliminat de la BAC

Miercuri, 28 iunie, s-a desfășurat Proba la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023. Rata de participare a fost de 97,63 %.

Astfel, dintre cei 4996 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 10 discipline, s-au prezentat 4878 de candidaţi (Biologie – 1658, Chimie – 105, Fizică – 148, Economie – 6, Filosofie – 10, Geografie – 1232, Informatică – 344, Logică, argumentare și comunicare – 1253, Sociologie – 58 şi Psihologie – 64). 118 candidaţi au absentat.

Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un candidat în Centrul de examen Colegiul Silvic ”Bucovina” Câmpulung Moldovenesc. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Conform calendarului, proba la limba și literatura maternă se va desfășura joi, 29 iunie.