Elevi și profesori din județi, informați de CPECA Suceava despre efectele și riscurile consumului de substanțe psihoactive

În perioada 2 – 8 februarie a.c., specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Suceava au desfășurat o serie de activități de prevenire a consumului de droguri adresate elevilor de gimnaziu și liceu din județul Suceava, subsumate campaniilor și proiectelor naționale.

Astfel, peste 170 de elevi și 5 cadre didactice au fost informate despre efectele și riscurile consumului de substanțe psihoactive, factorii de risc și de protecție în ceea ce privește inițierea consumului, modurile sănătoase de petrecere a timpului liber, precum și despre serviciile de asistență specializată disponibile, la nivel local, în cazul în care se confruntă, direct sau indirect, cu probleme cauzate de consum.

Prin intermediul campaniilor și proiectelor de prevenire a consumului de droguri pe care CPECA Suceava le implementează, specialiștii antidrog promovează în rândul adolescenților și tinerilor dezvoltarea unor abilităţi de viaţă necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive.