Elevii de la Colegiul Militar din Câmpulung Moldovenesc au sărbătorit Dragobetele într-un mod deosebit: Și-au trimis scrisori anonime

Elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” au celebrat dragostea, prietenia și camaraderia, sentimente specifice sărbătorii populare românești, Dragobetele, într-o manieră potrivită vârstei adolescenței.
Consiliul școlar al elevilor a venit cu ideea de a marca această zi printr-o activitate mai aparte, intitulată „cutia cu scrisori de dragoste”. Astfel, tinerii militari au compus scrisori anonime, în care și-au așternut gândurile de dragoste, apreciere și mulțumire pentru persoanele dragi.
„Fie că sărbătorim de Valentines‘s Day sau de Dragobete, orice zi este un bun prilej pentru a ne exprima iubirea sau aprecierea față de oamenii din jurul nostru. În mod direct sau anonim, elevii au putur transmite câteva gânduri celor pe care îi simpatizează, iar mesajele au ajuns cu bine la destinatari prin intermediul mesagerilor din Consiliului Școlar al Elevilor”, au spus reprezentanții unității școlare.
Foto elev Matei Trofin