Ziua de 10 februarie, în care Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, cunoscut mai ales ca izbăvitor de boli, este anul acesta prilej de sărbătoare pe meleagurile Bucovinei la împlinirea a 150 de ani de la trecerea în veșnicie a savantului și patriotului Eudoxiu Hurmuzachi.
Cu acest prilej, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava – Catedrala Arhiepiscopală, a fost săvârșit o slujbă de pomenire pentru renumitul istoric născut la 29 septembrie 1812.
Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Vartolomeu Chira, arhid. Vasile Demciuc și protos. Gavriil Zorilă, răspunsurile liturgice fiind oferite de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu”.
La finalul slujbei, cuvântul de învățătură a fost rostit de arhid. Vasile Demciuc, consilier eparhial al Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească. După o prezentare amplă a celor mai importante momente din biografie a urmat evocarea personalității lui Eudoxiu Hurmuzachi ca istoric, om politic și jurist, precum și sublinierea faptului că acesta a lăsat urmașilor o moștenire de o importanță deosebită.
„Unul dintre cei care cu timp și fără timp au adunat documente referitoare la țările române din arhivele străine, din care Academia Română a inițiat vasta Colecție Hurmuzachi, din aceasta tipărindu-se, între 1876 și 1942, 45 de volume, a fost Eudoxiu Hurmuzachi, trecut la cele veșnice acum 150 de ani. Născut într-o familie ilustră, al cărei neam și a cărei istorie este țesută cu soarta și istoria Bucovinei, istoricul și unul dintre intelectualii emblematici ai secolului al XIX-lea din Bucovina, Eudoxiu Hurmuzachi, cel de-al doilea fiu al boierilor Doxachi Hurmuzachi și Ileana (Ilinca) Hurmuzachi, nu are nevoie de o prezentare amănunțită. Mijlocul și cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea a intrat în conștiința românilor bucovineni ca fiind epoca Hurmuzăcheștilor, pentru că ei au fost cu adevărat ctitori de publicații, întemeietori de societăți culturale românești, apărători ai Bisericii, prețuitori ai limbii și datinilor strămoșești; propagatori ai teatrului profesionist românesc în Bucovina; apărători ai școlii și istoriei naționale – pavăză împotriva germanizării și slavizării elementului autohton; adevărați pionieri ai culturii și civilizației moderne din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea.”