Comisia Europeană insistă pentru renunțarea la schimbarea orei.
Pe măsură ce europenii se pregătesc să treacă la ora de iarnă în acest weekend, Comisia Europeană susține renunțarea la schimbarea orei – o măsură favorizată în urma unei consultări publice.
„A sosit momentul să punem, în sfârșit, capăt schimbării orei”, a declarat joi comisarul pentru transporturi, Apostolos Tzitzikostas, confirmând că executivul european nu a abandonat această luptă.
Trecerea la ora de iarnă sau de vară, o dată la șase luni, a fost introdusă în Europa în anii 1970, în contextul crizei petroliere, pentru a reduce consumul de energie.
Comisarul european pentru transporturi: Ne enervează și chiar ne dăunează
Comisia propusese încă din 2018 abolirea acestei practici, în urma unei consultări ample la nivel european, la care 84% dintre participanți s-au declarat în favoarea eliminării schimbării orei. Ulterior, Parlamentul European și-a dat acordul.
Susținătorii eliminării sistemului invocă efectele sale negative asupra sănătății și creșterea numărului de accidente rutiere, în timp ce economiile de energie sunt minime, mai ales în contextul utilizării pe scară largă a iluminatului cu consum redus.
Totuși, măsura nu a fost niciodată pusă în aplicare din cauza lipsei unui acord între cele 27 de state membre.
„Acest sistem ne privește pe toți, ne enervează pe cei mai mulți dintre noi și, aș spune, chiar ne dăunează”, a explicat Tzitzikostas, adăugând că el „nici măcar nu mai aduce economii de energie”, scrie enr, potrivit dcnews.ro.


