Evenimentul „Privește dincolo de indiferență”, pe 28 octombrie, la Clinica Hereditas

Fundația social – culturală „Victoria” Suceava, cu sediul în Municipiul Suceava, împreună cu Clinica Hereditas, la inițiativa artistului plastic Sabrina Seserman, organizează evenimentul „Privește dincolo de indiferență”, care are drept scop informarea, conștientizarea și prevenția cancerului de sân.

Evenimentul va avea loc pe data de 28 octombrie, luna mondială de conștientizare a cancerului de sân, la ora 13:00, la sediul Clinicii HEREDITAS, situat în Ipotești, str. Ștefan cel Mare 1079.

„Ne propunem să îmbunătățim nivelul de conștientizare a cancerului de sân prin artă.

Se vor alătura acestei campanii medici de specialitate, autorități locale, artiști plastici, cât și  pacienți care au luptat/învins această boală. Atmosfera va fi întregită de Cvartet Royal din Suceava. Invitații vor putea admira, în același timp, expoziția cu vânzare a tablourilor tematice semnate de artistul plastic Sabrina Seserman cât și non-tematice ale artiștilor colaboratori Cristian Bălan, Florin Maxim și Isabela Ignătescu”, au transmis organizatorii.