Muzeul Național al Banatului cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și în colaborare cu Muzeul Național al Bucovinei, aduce în fața vizitatorilor o expoziție itinerantă dedicată marelui compozitor Ciprian Porumbescu, sâmbătă, 6 mai, pe platoul din fața Bastionului Maria Theresia.
Realizată într-un format atractiv pentru publicul larg, expoziția conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Ciprian Porumbescu: copilăria și primii ani de școală la Ilișești, perioada în care a fost elev la Suceava, „Academia” de lăutari de la Stupca – școală de muzică autentică, Serbarea de la Putna din 1871, perioada în care a fost student la teologie și filozofie în Cernăuți, Societatea studențească „Arboroasa” și temnița habsburgică, Berta – o iubire imposibilă, perioada studenției de la Viena, cea în care a fost profesor de muzică la Brașov și premiera Operetei „Crai Nou”, „Italie! Italie!”.
Expoziția mai cuprinde și secțiunile „Sfârșitul tragic al unui nemuritor artist”, „În memoria posterității”, precum și imagini de la Casa și Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu.
2023 a fost decretat prin lege Anul Ciprian Porumbescu, iar prin această expoziție, Ciprian Porumbescu va fi prezent în fața Bastionului Maria Theresia până la sfârșitul lunii august.
Vor lua cuvântul: Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei și Claudiu Ilaș, manager Muzeul Național al Banatului.
Vernisajul expoziției „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal” are loc sâmbătă, 6 mai, pe platoul din fața Bastionului Maria Teresia (peste drum de tribunal), de la ora 12:00.