ACET Suceava va întrerupe furnizarea apei potabile miercuri, 11 noiembrie, în mai multe zone din municipiul Suceava și din comunele Moara și Șcheia. Oprirea este programată de la ora 00:00 și este necesară pentru efectuarea unor lucrări la Gospodăria de apă Sf. Ilie.
Intervențiile fac parte dintr-un proiect de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, finanțat din fonduri europene. Echipele operatorului vor înlocui instalația hidromecanică de la Căminul de Măsurare Debit, vor efectua lucrări la instalația hidraulică și vor curăța, spăla și dezinfecta Castelul de apă Sf. Ilie.
În municipiul Suceava, întreruperea va afecta bulevardul Sofia Vicoveanca, străzile Ion Irimescu, Traian Țăranu, Victoriei, Măgurei și Stațiunii, precum și bulevardul Prefect Gavril Tudoraș. Vor fi afectate și punctele termice Obcini 2, Obcini 3 și Obcini 4.
În comuna Moara, fără apă va rămâne cartierul Primăverii. În comuna Șcheia, oprirea vizează străzile Morii, Făgărașului, Parângului, Vilelor, Tarnița și Ostra, cartierul Sf. Ilie Nou și satul Sf. Ilie Vechi.
Reprezentanții ACET estimează că lucrările vor fi finalizate până miercuri, la ora 24:00. După încheierea intervențiilor, va începe încărcarea rețelei de distribuție. Durata întreruperii poate suferi modificări, în funcție de desfășurarea lucrărilor.
Operatorul le recomandă consumatorilor să își facă rezerve de apă pentru perioada în care alimentarea va fi oprită. La reluarea furnizării, apa poate avea temporar o turbiditate mai ridicată. În acest caz, robinetele trebuie lăsate deschise câteva minute, iar apa poate fi folosită în scopuri menajere până la limpezire.
Dacă problema persistă, consumatorii pot anunța Dispeceratul ACET Suceava, pentru ca o echipă de intervenție să verifice situația.


