În atmosfera Crăciunului, corurile parohiilor romano-catolice unde locuiesc polonezi din întreg decanatul Bucovina s-au întâlnit ieri, 27 decembrie a.c., pentru a participa la Festivalul Bucovinean al Colindelor. Acest eveniment anual are loc pentru a noua oară la Biserica „Coborârea Duhului Sfânt” din Solonețu Nou.
În cadrul festivalului din acest an au cântat corurile din Solonețu Nou, Poiana Micului, Pleșa, Cacica, Gura Humorului, Rădăuți, Moara, Suceava, Siret și Vicșani. Au fost interpretate colinde în limba polonă și română, cele cunoscute de toată lumea, dar și colinde vechi, rar cântate chiar și în Polonia, dar păstrate aici, de polonezii din Bucovina.
După concert, participanții la festival s-au întâlnit la Casa Polonă din localitate pentru a se așeza împreună la masă și pentru a se împărți cu „opłatek” – azimă.
Gazdele festivalului au fost președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, și capelanul polonezilor din dieceza de Iași și paroh la Solonețu Nou pr. Stanislav Ioan Cucharec. De asemenea, au participat la eveniment preoți din întreg decanatul Bucovinei împreună cu decanul pr. Alois Farţadi, precum și vicepreședinții Uniunii Polonezilor din România și președinți ai organizațiilor locale.
Pentru organizarea Festivalului Bucovinean al Colindelor, Uniunea Polonezilor din România a primit cofinanțare de la Cancelaria Președintelui Consiliului de Miniștri al RP în cadrul concursului „Diaspora și Polonezii din Străinătate 2023”.