Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” revine în Cetatea de Scaun a Sucevei

Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”, revine între 11 şi 14 august, în Cetatea de Scaun a Sucevei. Pe 11 august, de la ora 20.30, pe străzile Sucevei, are loc tradiţionala paradă cu făclii.

Sucevenii sunt invitați să vadă cavaleri, domniţe, teatru pentru copii, dansuri medievale, păsări de pradă, lupte şi turniruri cu cai, spectacole cu focuri, cu invitaţi din ţară şi străinătate. Anul acesta, solia Turciei ajunge la Cetatea Sucevei. Chef Cătălin Scărlătescu va desfăta publicul cu savoarea bucătăriei medievale.

Proiectul aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava, realizat în asociere cu Municipiul Suceava şi Consiliul Local Suceava, este organizat de Muzeul Național al Bucovinei.

„Au ajutat și dăruit pentru împlinirea acestei lucrări, sponsorii noștri, cărora le mulțumim: Ambro, Trutzi, Aqua Carpatica, Adria, Generația Tehnoworld, Edumax, Ritmic, Carpatis, Prodalcom, Netcom Activ, Paper Print Invest, Lidana, Euro Speed, Laktotrio, Euroluc Trans, CAR Învățământ Fălticeni, Bermas, Merlin’s, Inter Conti, Raitar, Selgros, Savcom, Tarsin, Suct, Europlast, Restaco, Fundația Victoria”, au transmis reprezentanții Muzeului.