Festivalul Național de Muzică Folk „Ridică-te, Ștefane!”, între 27 și 28 august, la Putna

În perioada 27 – 28 august, în comuna suceveană Putna va avea loc Festivalul Național de Muzică Folk „Ridică-te, Ștefane!”.  Evenimentul se va desfășura în Parcul din apropierea Chiliei lui Daniil Sihastrul, iar concertele vor debuta de la ora 19:00, după următorul program: sâmbătă, 27 august a.c., vor evolua artiștii Ștefania Iacob, Florin Săsărman, Valentin Moldovan, Vanghele Gogu și Andrei Păunescu, iar duminică, 28 august a.c., vor urca pe scenă artiștii: Cristian Buică, Walter Ghicolescu, Cătălin Stepa, Mihai Napu și Fără Zahăr.

Trebuie precizat că Festivalul Național de Muzică Folk „Ridică-te, Ștefane!”, Putna 2022, va fi prezentat de poetul humorean Sorin Poclitaru.

Astfel, pentru două zile, Putna devine „capitala folkului românesc”, iar iubitorii acestui gen muzical sunt așteptați într-un loc mirific în care se vor putea bucura de muzică bună, oameni ospitalieri și atmosferă de sărbătoare.