Festivalul Plăcintelor se va desfășura în perioada 4-6 noiembrie lângă Cetatea de Scaun

În perioada 4-6 noiembrie, pe platoul de la Cetatea de Scaun a Sucevei se va desfășura Spectacolul Concurs ,,Festivalul Plăcintelor’’, un eveniment unic în zona Bucovinei și a Moldovei.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Glas Bucovinean, în asociere cu Primăria municipiului Suceava, în colaborare cu Asociația Produs în Bucovina, cu sprijinul Restaurantului “Ceaunul Răzeșului” și va cuprinde Spectacolul concurs ,,Festivalul Plăcintelor’’ și  Spectacolul Folcloric “La Plăcinte înainte “.

Gospodarii și gospodinele din Bucovina, alături de producătorii de patiserie și meșterii din Asociația ” Produs in Bucovina”, vor prezenta platoul Cetății de Scaun plăcinte ca-n Bucovina, cu brânzeturi, mere, dovleac , varză, cartofi , ciuperci, făcute după vechi rețete tradiționale pe.

Înscrierile se fac în perioada 24 octombrie – 3 noiembrie 2022, la telefon 0749 311432, Nicoleta Cojocaru, iar participanții la Concursul-Festival vor fi răsplătiți cu premii.

Festivalul  reunește  bucătari  și  producători din  județul   Suceava,  cu  o  diversitate  de plăcinte preparate atât după rețete din bucătăria tradițională, cât și după  rețete din bucătăria modernă, dorindu-se o îmbinare armonioasa a tradiționalului cu modernul și a  trecutului  cu prezentul.  Vor fi mai multe feluri de plăcinte, de la vestitele poale-n brâu până la cele cu brânză sărată, carne, varză, spanac, dovleac, cartofi  etc., cu rețete unice din Bucovina vechi de câteva sute de ani.

Pe parcursul celor trei zile ale Festivalului, pe platoul de la Cetate vor avea loc și spectacole folclorice, reunite sub îndemnul “La Plăcinte înainte!”

Organizatorul evenimentului este Asociația Culturală “Glas Bucovinean “, Primăria municipiul Suceava fiind finanțatorul acestui festival-concurs.