Fețe bisericești și oficialități, la inaugurarea Monumentului Eroilor de la Stulpicani

Duminică, 21 mai, comuna Stulpicani s-a îmbrăcat în frumoase haine de sărbătoare, iar vremea bună a contribuit semnificativ la reușita evenimentului pe care Primăria Stulpicani l-a organizat în cel mai mic detaliu.

După slujba de la biserică, oficiată de un impresionant sobor de preoți, în frunte cu Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, întreaga comunitate s-a îndreptat către Monumentul Eroilor ce a fost inaugurat și sfințit.

Frumosul edificiu închinat celor care s-au sacrificat pentru patrie a fost construit de Primăria și Consiliul Local al comunei Stulpicani și a fost admirat de toată lumea prezentă.

Alături de primarul comunei, Vasile Zamcu, s-au aflat și ministrul sucevean Daniel Cadariu, prefectul județului, Alexandru Moldovan, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, precum și consilierul județean Gheorghe Niță.

„Astăzi este o zi plină de încărcătură emoţională și spirituală întrucât comemorăm și omagiem eroii neamului românesc. Cu ajutorul Lui Dumnezeu s-a săvârşit astăzi slujba de sfinţire a monumentului închinat eroilor neamului, un simbol pentru cei care s-au jertfit și au pus umăr lângă umăr pentru a apăra ţara românească, pentru libertate și demnitate, care s-au pus în slujba poporului chiar cu preţul vieţii lor.

Eroismul lor ne îndeamnă la armonie, la solidaritate, la înfrăţire și ne obligă să mobilizăm toate energiile neamului pentru progresul acestei națiuni. Avem dat să păstrăm veșnic în memoria noastră pe cei care s-au jertfit această tară în aceste vremuri agitate pe care le trăim, iar pentru generaţiile tinere cultul eroilor trebuie să rămână o valoare primordială în operă de orientare și formare a tinerilor noștri. O națiune care își respectă și își prețuiește eroii are viitor. De aceea, am considerat că este necesar să construim acest monument în comuna noastră pentru ca cei tineri să nu uite de cei cărora le datorăm prezentul și viitorul, de eroii noștri.

Totodată, la acest moment de sărbătoare și sfințire al acestui monument al eroilor, vă aducem la cunoștință că acest proiect de reabilitare a fost început încă din anul 2021 și s-a finalizat în anul 2022. Mulțumim firmelor de construcții SC Construcții Montaj și SC Vomar Build, precum și domnului diriginte de șantier, ing. Gheorghe Popa. De asemenea, mulțumim Consiliului Local al comunei Stulpicani, colegilor de la Primărie care s-au implicat, dar și președintelui Gheorghe Flutur, pentru tot sprijinul pe care l-a acordat comunei noastre”, a transmis primarul comunei Stulpicani, Vasile Zamcu.

La rândul său, președintele Gheorghe Flutur a spus că nu are cum să nu observe că această localitate a „înflorit” în ultimii ani, iar acesta este meritul primarului Vasile Zamcu și a echipei sale.

„Mă bucur că am putut să vin astăzi aici, credeam că nu voi putea ajunge pentru că am ceva treabă importantă la București, dar cel puțin la fel de important este ce se întâmplă în Bucovina mea dragă, ce se întâmplă la poalele Rarăului, ce se întâmplă aici la Stulpicani, o localitate dragă mie în care am venit în semn de respect pentru oamenii de aici și pentru primarul și echipa lui, care au făcut și fac lucruri foarte bune.

Vă felicit pentru că aveți un respect deosebit pentru înaintașii noștri, cei care s-au jertfit și au murit. Eroi sunteți și voi, cei de astăzi care faceți fapte bune.

Stulpicaniul a înflorit în ultimii ani și nu am cum să nu recunosc asta. Dacă treci prin centru, vezi o Primărie frumoasă, școala care se modernizează, apă, canalizare, drumuri, dispensar, casă parohială foarte frumoasă, iar acum un monument al eroilor. Asta este Bucovina oamenilor gospodari. Eu asta mi-am dorit dintotdeauna și prietenii au fost, în primul rând, oamenii gospodari și primarii gospodari.

Mă bucur că Arhiepiscopia Sucevei s-a gândit să deschidă Mănăstirea de la Vadu Negrilesei, iar noi suntem datori să facem drumul. Nu e ceva electoral, ci ceva care se va întâmpla foarte repede, așa cum sper să terminăm și legătura dumneavoastră cu municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Stulpicaniul meu drag, dumneavoastră sunteți un sat tradițional și așa trebuie să rămâneți. Cine vine și vede costumul popular și obiceiurile de aici, și mă gândesc numai la sărbătorile de iarnă, că v-am promovat pe televiziunile naționale, vede o Bucovină adevărată. Bucovina noastră dragă e ca o icoană și toată lumea vorbește frumos de Bucovina datorită acestor oameni și câteodată și datorită nouă care ne amestecăm cu dumneavoastră.

Vă felicit, domnule primar! Vă asigur că sunt și voi rămâne alături de dumneavoastră și de oamenii harnici! Contați pe mine”, a transmis președintele CJ Suceava.

De asemenea, cuvinte de laudă au avut și ministrul Daniel Cadariu și prefectul Alexandru Moldovan.

 

Doi Cetățeni de Onoare desemnați în cadrul aceluiași eveniment

 

În semn de recunoștință pentru contribuția la dezvoltarea culturală și economico socială a zonei, primarul Vasile Zamcu a conferit titlul de Cetățean de Onoare profesorului Filaret Toma și inginerului Gheorghe Popa, stulpicăneni care au contribuit la dezvoltarea comunei.

Prof. Filaret Toma este un exemplu de longevitate intelectuală. La cei 98 de ani ai săi, prof. Toma este un spirit viu care prin agerimea minții lui este încă un exemplu pentru stulpicăneni.

Filaret Toma a fost un îndrăgit învățător al statului. În 1946 a muncit la Câmpulung Moldovenesc și la București, iar pentru lupta împotriva comunismului a îndurat zece ani de temniță grea.

 Inginerul Gheorghe Popa este cel care a ridicat blocul de locuințe din comuna Stulpicani, s-a ocupat de reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, de reabilitarea și extinderea rețelei de canalizare, precum și de modernizarea tuturor instituțiilor de învățământ, în câteva cuvinte: acesta a contribuit semnificativ la creșterea nivelului de trai din comuna Stulpicani.

„Sunt onorat să înmânez cea mai înaltă distincție pe care o poate conferi Consiliul Local acestor doi cetățeni cu care o comunitate întreagă se mândrește”, a spus Vasile Zamcu.

 

 

Primarul Vasile Zamcu decorat de Arhiepiscopia Sucevei și de Cultul Eroilor Suceava

 

Dacă la începutul anului, edilul de la Stulpicani a fost decorat cu Ordinul Mușatinilor, duminică, 21 mai, Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, i-a oferit acestuia din partea IPS Calinic Ordinul „Crucea Bucovinei.

De asemenea, generalul Ion Burlui i-a oferit o diplomă din partea Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”-Filiala Suceava „în semn de apreciere pentru aportul adus în cinstirea eroilor neamului”.