O tragedie s-a produs sâmbătă, 9 august 2025, în jurul orei 17:00, pe DJ 209B, în comuna Mălini, județul Suceava. Un tânăr de 20 de ani, din satul Poiana Mărului, aflat la volanul unui autoturism Renault ce se deplasa din direcția Văleni către Mălini, a acroșat o fetiță de 8 ani care a traversat drumul printr-un loc nepermis și fără să se asigure.
Impactul a fost violent, minora fiind proiectată pe carosabil. Echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut salva viața acesteia, fiind declarat decesul.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Poliția a confirmat că tânărul poseda permis de conducere valabil, iar autoturismul avea inspecția tehnică periodică și asigurarea RCA în termen de valabilitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca cercetările să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.


