La finalul ședinței deliberativului județean, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a anunțat că Ministerul Dezvoltării a publicat miercuri lista cu proiectele PNRR aprobate și că județul Suceava figurează cu 76 de proiecte în valoare totală de 54 de milioane de euro.
„Aici e vorba în primul rând de transportul public de persoane, transport ecologic. Numai Primăria municipiului Suceava are peste 19 milioane de euro care se vor folosi pentru zona metropolitană dar sunt proiecte și pentru piste de biciclete. Am aprobat și noi folosirea trotuarelor din zona drumului județean la Straja.
Apoi locuințe pentru tineri și pentru specialiști, finanțarea unor PUZ-uri și PUG-uri pentru mai multe localități din județul Suceava și la toate astea există obligativitate minim două stații de încărcare electrică pentru mașinile electrice. Sunt în total proiecte de 650 de milioane de euro pe lista anunțată de Ministerul Dezvoltării din care noi avem 54 de milioane de euro.
Eu îi felicit pe primari pentru că au fost implicați în acest tip de proiecte. Consiliul Județean la cine a cerut sprijinul i l-a acordat, a ajutat cu consultanță tehnică, juridică”, a declarat Flutur.