Flutur anunță că și ultimul tronson al drumului ce leagă Bucovina de Ardeal va fi modernizat

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că instiutuția pe care o reprezintă  va face o nouă investiție importantă în domeniul infrastructurii rutiere. Este vorba despre ultimul tronson al drumului din Coșna spre județul Bistrița Năsăud, ce va fi modernizat.

Trebuie precizat că șeful administrației județene a fost prezent marți, 30 mai, pe șantierul lucrărilor de modernizare a drumului județean Grădinița – Coșna, acesta precizând că acest drum va pune în valoare turistic, dar și economic toată Țara Dornelor.

„Suntem pe drumul județean Grădinița – Coșna, un drum modernizat pe 8,3 kilometri printr-o investiție a Consiliului Județean Suceava de peste 6 milioane de euro. Este o investiție care prevede și două poduri, 52 de podețe și 144 de accese la curțile oamenilor. O investiție care leagă județul Suceava de Bistrița Năsăud. Aici suntem la capătul drumului modernizat Grădinița – Coșna și urmează un alt tronson care urmează să fie modernizat. Mâine aprobăm în Consiliul Județean Suceava indicatorii tehnico-economici pentru porțiunea de drum care ne-a mai rămas de 3,4 kilometri până la hotarul cu Bistrița Năsăud. De aici sunt mai puțin de 25 de kilometri până la Năsăud, iar până la granița cu Bistrița sunt peste 3 kilometri pe care îi va moderniza tot Consiliul Județean Suceava. Vreau să subliniez că e un nou drum pe care Consiliul Județean îl modernizează pentru a face legătura cu Bistrița Năsăud. Acesta este drumul vechi între Bucovina și Ardeal, un drum care va pune în valoare turistic dar și economic toată Țara Dornelor cu valea Someșului, Ilva Mare, Ilva Mică, spre Năsăud”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.