Flutur anunță investiții de ordinul milioanelor de euro în mai multe rute turistice din județul nostru

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, marți, 7 martie, după o întâlnire cu secretarul de stat în MIPE, Csilla Hegedüs, și cu beneficiari ai proiectelor finanțate prin Programul „România Atractivă”, că județul Suceava beneficiază de proiecte în valoare de 16,5 milioane de euro.

Potrivit șefului administrației județene, județul nostru are 17 proiecte aprobate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

„Avem un parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și vă reamintesc că au fost aprobate investiții importante la mai multe mănăstiri și biserici, respectiv Arbore, Humor, Râșca, Slatina, Teodoreni și Solca care beneficiază de fonduri europene alături de biserici din lemn de la Horodnicu de Sus, Mănăstireni – Udești, Rădășeni, Botoșana și de la Colacu”, a spus președintele Gheorghe Flutur.

Acesta a adăugat că  mai sunt finanțate și alte tipuri de proiecte ce susțin arhitectura tradițională și satele tradiționale Ciocănești, Brodina și Straja, unde vor fi refăcute mai multe gospodării tradiționale cu fonduri europene.

„Sunt câteva dintre proiectele din Programul «România Atractivă» în valoare de 16,5 milioane de euro. Pregătim alte proiecte și am cerut MIPE să găsească soluții și ca proiectul «Drumul lui Ștefan cel Mare» să fie finanțat pe bani europeni, iar astăzi la Suceava au fost beneficiari de proiecte și din Botoșani, Iași, Vaslui și Neamț. De asemenea, am solicitat la Ministerul Agriculturii ca pe noul Plan Național Strategic să fie eligibile și biserici din mediul rural pentru că multe sunt într-o stare avansată de degradare și au nevoie de consolidare. Județul Suceava devine atractiv și prin aceste investiții pe care le facem în perioada care urmează”, a conchis președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.