Flutur, către Stan: „Vă sugerez să vă vedeți de treabă, dacă sperați să obțineți mai multe procente decât numărul de mandate pe care le-ați avut”

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, i-a răspuns președintelui PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, la atacul lansat de cel din urmă în spațiul public. Astfel, liderul liberalilor suceveni îi transmite omologului său social democrat să nu mai poarte grija sa și a formațiunii politice pe care o reprezintă și, totodată, l-a îndemnat să candideze la președinția Consiliului Județean Suceava.
„Vin sărbătorile, Ioane!  Măcar acum, în prag de nou an, vă cer, domnule Stan, să nu ne purtați de grija nouă, liberalilor. Nu am comentat despre dumneavoastră sau despre partidul dumneavoastră. Vedeți-vă de treabă și de problemele dumneavoastră interne, care nu sunt puține. Nu știu ce sondaje ați făcut, însă cel mai bun sondaj va fi la vot anul viitor și eu încă vă aștept să candidați cu mine la funcția de președinte al Consiliului Județean. V-a spus cumva institutul dumneavoastră câte procente ați avea în această competiție după 7 mandate de parlamentar? Probabil v-a spus, dar vă este rușine să scrieți în comunicat asta. Eu știu bine să citesc sondaje. Am condus campanii naționale la câștig în mai multe rânduri și, pentru neliniștea dumneavoastră, un sondaj profesionist făcut recent la nivel județean arată PNL la 35% și partidul dumneavoastră cu 8 puncte în spate. Să știți că asta nu ne face să ne luam concedii sau să ne culcăm pe o ureche. Nu înțeleg de ce vă băgați în viața noastră internă de partid și comentați organizarea noastră internă. Nu mai iau în discuție faptul că ar trebui să aveți o minimă decență ca partid aflat cu noi, liberalii, în coaliție. Văd că aveți alergie și nu puteți dormi noaptea de grija evenimentelor organizate de PNL, a horelor, a promovărilor. Nu v-a trecut boala de om frustrat și complexat când auziți de PNL.
Nu înțeleg aceste atacuri. Nu v-am avut grijă. Nu așa se guvernează într-o coaliție, dar m-am convins că același lucru pățesc și primarii dumneavoastră și consilierii județeni dacă stau de vorbă cu liberalii, dacă au acțiuni comune, dacă gândesc liber. De la dumneavoastră beneficiază de o ceartă, de o dojană. PNL, cu armata de 65 de primari, este pregătit pentru abordarea pragmatică a anului 2024. Avem foarte multe fapte ale acestor primari despre care putem vorbi, despre proiectele lor. Când vorbesc de proiecte mă refer la toți primarii din județul Suceava, primari pe care noi, administrația liberală, nu i-am lăsat la greu nici în 2023.
Vă sugerez să vă vedeți de treabă, dacă sperați să obțineți mai multe procente decât numărul de mandate pe care le-ați avut. Să nu aveți grija altora, cum ar spune-o proverbul românesc”, i-a transmis Gheorghe Flutur lui Ioan Stan.