Prim-vicepreşedintele PNL, Gheorghe Flutur, cel care se ocupă de evaluarea programului de guvernare, unul dintre comunicatorii principali ai partidului, și-a exprimat marți, 14 martie, la Siret, convingerea că toate discuțiile care apar în spațiul public, ar trebui trecute mai întâi prin sita interioară a partidului.
Acesta a dezaprobat total declarațiile tăioase, fără să facă referire însă la vreun nume concret.
„Nu ne face deloc bine, nouă, PNL, această escaladare a discuţiilor în spaţiul public, chiar şi dacă vine vorba de evaluarea unor miniştri şi, mai ales, replicile acestea care fac deliciul presei. Nu am fost şi nu voi fi niciodată de acord să ieşim în spaţiul public înainte de a avea dezbaterile noi, în interiorul partidului. În PNL avem un istoric frământat al nostru”, a spus Flutur.
El consideră că Biroul Politic Naţional al partidului va clarifica situaţia cât mai repede, în condiţiile în care urmează rocada premierilor şi ar fi corect să se vorbească despre lucrurile bune pe care le-a făcut PNL.
„De aceea, aştept cu nerăbdare primul Biroul Politic Naţional să clarificăm (…), mai ales că urmează această schimbare de gardă a premierului, pentru că vine această rocadă. Eu cred că putem să vorbim de foarte multe lucruri bune. Personal coordonez evaluarea programului de guvernare din această perioadă a Guvernului Ciucă şi sunt multe lucruri care trebuie spuse, ori aceste scandaluri umbresc multele fapte bune care au fost făcute de Guvernul Ciucă în România”, a mai transmis Flutur.