Flutur: „Demersurile făcute în ultimele zile la Guvern au prins contur. Se va scoate la licitație proiectarea și execuția tronsonului Pașcani – Suceava al A7”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că demersurile pe care le-a făcut în ultimele zile la Guvern au prins contur. Șeful administrației județene a subliniat că s-a afișat în transparență decizională Proiectul Hotărârii de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenți tronsonului de autostradă Pașcani – Suceava.
„În temeiul art. 7 aliniatul 1 din Legea 52/2023 privind transparența decizională în administrația publică republicată, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii aduce la cunoștința publicului textului pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiții «Autostrada Pașcani – Suceava» judeţele Iași, Botoșani și Suceava.
După aprobarea acestei hotărâri de guvern se va scoate la licitație proiectarea și execuția acestui tronson de 62 km în regim de autostradă, împărțit în două loturi, lotul I având 33 km, lotul II având de 29 km. Pe traseu vor fi construite 23 de viaducte, 37 de pasaje, 12 poduri, 8 parcări, 2 centre de întreținere și coordonare, 5 noduri rutiere, din care 4 pe teritoriul județului Suceava.
Valoarea investiției se ridică la 1.5 miliarde de euro”, a declarat Gheorghe Flutur.