Flutur: „În 2022 s-au modernizat aproximativ 230 de kilometri de drum județean”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat luni, 7 noiembrie, la Slatina, că mai multe tronsoane de drum județean au fost modernizate în acest an. Este vorba despre drumuri din comunele Râșca, Bogdănești, Boroaia, Hârtop – Vulturești, Mălini – Slatina, Stulpicani (Slătioara), dar și din municipiul Câmpulung Moldovenesc, spre Rarău, prin Izvorul Alb.

Totodată, a fost modernizat și drumul care leagă Pleșa de Poiana Micului, dar și drumul care leagă comuna Coșna de Bistrița Năsăud.

„De asemenea, se lucrează la drumul înspre Bilbor. Am terminat și drumul care leagă Siretul de Frătăuții Noi, dar și cel de la Rădăuți spre Bilca, prin Frătăuții Vechi, cu două sensuri giratorii. Mai sunt și drumurile din Volovăț, Burla, Botoșana, Rotopănești, Lămășeni. Acestea sunt câteva din zonele în care am turnat covoare asfaltice pe tronsoanele de drum județean. Anul acesta a fost un an foarte bun, însă ne dorim să reluăm lucrările și la Axa Suceava-Iași”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Șeful administrației județene a subliniat că în 2022 au fost finalizate lucrările de modernizare a aproximativ 230 de kilometri de drum.

Pentru anul viitor, pe lista de investiții a Consiliului Județean se află mai multe sectoare de drum. 

„Avem în vedere modernizarea drumului care leagă Grăniceștiul de Satu Mare, care este pietruit. Investiția va fi realizată prin PNI. De asemenea, vom lucra și pe valea Brodinei până aproape de satul Argel din Moldovița. Totodată, vom lucra și în zona Forăști – Manolea, un drum care trebuie modernizat, dar și multe alte tronsoane de drum din județ”, a mai spus Flutur.

Un alt drum care va fi modernizat este cel care leagă Stulpicaniul de Câmpulung Moldovenesc, prin Pasul Prihodiște.

„Am făcut modernizarea lui până la Slătioara, la Codrii Seculari, și continuăm spre Câmpulung Moldovenesc. El a fost cândva drum asfaltat, dar 30 de ani nu s-a mai circulat pe acolo, s-a distrus foarte mult de ape, de inundații și aproape că trebuie să iei de la zero. Investițiile sunt mari și am pregătit buget pentru anul viitor să facem legătura până la Câmpulung Moldovenesc”, a conchis Gheorghe Flutur.

Gheorghe Flutur a mai spus că în administrarea Direcției de Drumuri și Poduri din cadrul CJ Suceava se află circa 160 de poduri și podețe, din care aproximativ 100 au fost consolidate în ultimii 10 ani.