Flutur, la Frătăuții Vechi: „Primarul Cristinel Antemie este un om foarte vrednic. Comuna arată acum ca un orășel”

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a fost, de curând, într-o vizită de lucru în comuna Frătăuții Vechi. Șeful administrației județene l-a felicitat pe edilul Cristinel Dinu Antemie pentru investițiile făcute în localitate, subliniind că, în urma proiectelor ce-i poartă semnătura edilului, peste 90% din populație va fi racordată la rețelele de apă și canalizare.

„Suntem la Frătăuții Vechi cu domnul primar Cristinel Dinu Antemie, un primar foarte vrednic. Am discutat aici despre proiectele acestei localități care a înflorit în ultima perioadă. Și mă refer la proiectele pe apă și canal, unul care a început zilele trecute pentru 11 kilometri de rețele prin programul Anghel Saligny, de circa 18 milioane de lei și alt proiect, tot de 11 kilometri de rețele, pe fonduri de dezvoltare rurală, realizat în procent de 90%. În felul acesta localitatea ajunge la peste 90% din populație racordată la rețeaua de apă și canalizare. Apoi avem drumuri reabilitate, și numai acum sunt trei kilometri de drumuri modernizați sau pregătiți pentru modernizare. De asemenea, Primăria așteaptă și căutăm împreună fonduri pentru drumurile pietruite din zona locurilor de case pentru tineri. De remarcat sunt și proiectele pentru școli. Din trei școli două sunt modernizate, iar la Măneuți au pregătit un proiect pentru o școală verde, apoi avem extinderea grădiniței, patru locuri de joacă, teren de sport sintetic și sală de sport. La acestea se adaugă circa 6 kilometri de rețea de iluminat public, dar și un cămin cultural la care au început lucrările în Măneuți. Sunt câteva investiții extrem de importante, dar domnul primar Cristinel Dinu Antemie are și multe alte proiecte. Aici și Consiliul Județean Suceava a modernizat întreaga rețea de drumuri, cu sensuri giratorii, iar comuna Frătăuții Vechi arată acum ca un orășel. Aici și centura de la Rădăuți își face efectul pentru că deja e mai ușor de circulat”, a precizat Gheorghe Flutur.

Președintele Consiliului Județean a subliniat că, împreună cu edilul Antemie, vor lansa și proiectul „Frătăuții Vechi la autostradă”.

„De ce la autostradă? Pentru că din centura municipiului Rădăuți până la autostrada A7 care vine spre Siret sunt 12 kilometri. Asta înseamnă o nouă perspectivă și trebuie să regândim inclusiv PUZ-ul, inclusiv prioritățile dumneavoastră de aici, în special pentru a crea locuri de muncă pentru tineri”, a conchis președintele Gheorghe Flutur.