Flutur, la Sărbătoarea Muntelui: „Rarăul cunoaște o dezvoltare frumoasă, iar Bucovina a devenit cea mai importantă zonă a autenticului”

Duminică, 27 august, pe Rarău se defășoară „Sărbătoarea Muntelui”. La evenimentul organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, iau parte, alături de președintele Gheorghe Flutur, prefectul județului Suceava, ALexandru Moldovan, mai mulți primari din zona de munte a județului, între care Tudor Zdrob de la Fundu Moldovei, Vasile Zamcu de la Stulpicani, Mihăiță Negură de la Câmpulung Moldovenesc, Marinel Bălan de la Frasin, Virgil Saghin de la Vatra Moldoviței, Ioan Oros de la Ostra și Alexandru Hurjui de la Broșteni. De asemenea, la ediția din acest an este prezentă și Angelica Fădor, deputat PNL de Suceava, precum și viceprimarul municipiului Vatra Dornei, Marius Rîpan.

Deja devenită tradiție, Sărbătoarea Muntelui reușește și anul acesta să adune laolaltă sute de suceveni și turiști aflați pe meleaguri bucovinene.

În deschiderea evenimentului, președintele Gheorghe Flutur, a ținut să aducă un omagiu celor patru tineri din zona Rădăuțiului, care au încetat din viață în accidentul teribil de la Dorna Candrenilor. Astfel, cu lacrimi în ochi, șeful administrației județene a spus că ar fi început altfel discursul său, însă acești tineri merită un ultim omagiu.

„Aș fi început vorbele mele cu ceva mai vesel, dar aș vrea, totuși, să ne aducem aminte că în urmă cu o săptămână am peirdut niște tineri de la Rădăuți care veneau de la un spectacol folcloric și nu pot începe decât cu un omagiu pentru ei! Viața merge înainte, feciorii și fetele de la Fundu Moldovei ne-au încălzit scena de pe muntele Rarău cu Arcanul. Ne bucurăm de vreme foarte bună. Dragi musafiri din alte județe, din Diaspora, bun venit aici, în creierul munților, pe tronul Bucovinei, pe Rarău! Dragii mei, închidem astăzi un ciclu de evenimente culturale în Bucovina. Unii au spus că sunt prea multe, dar eu vreau să vă spun că mi-am făcut un calcul și, de la «Întâlniri Bucovinene» și până acum, în județul Suceava au fost peste 50 de evenimente culturale la care au fost înregistrați peste 320.000 de participanți. Asta înseamnă că Bucovina este căutată și că a devenit într-adevăr cea mai importantă zonă a autenticului, a naturalului, a frumosului și acest lucru se vede cu ochiul liber, de fiecare dată. Lacrima pe care am avut-o în colțul ochilor a fost tot pentru tinerii care au alergat și s-au jertfit pentru folclor”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

El le-a mulțumit tutoror celor prezenți, dar mai ales primarilor care păstrează încă vii tradițiile și obiceiurile.

„Le mulțumesc primarilor prezenți pentru faptul că țin la autentic și la folclor. Numai bondițele acestea rezemate aici formează un tablou superb. Eu am pus-o pe umăr să văd dacă rezist. Atât mai spun: Rarăul cunoaște o dezvoltare frumoasă a turismului. Din trei locuri am deschis drum: Pojorâta, Izvorul Alb și de pe Valea Bistriței. Lumea vede ce frumos e traseul pe muntele Rarău. Avem nevoie de locuri de parcare, dar împreună cu primarii o să le găsim. Avem nevoie de locuri pentru meșterii populari și o să le rezolvăm, așa cum am rezolvat și cu această parcare. Îndemnul meu pentru Bucovina mea dragă este să țineți la autentic, la straiul popular, la frumusețea dată de Bunul Dumnezeu și păstrată pe aceste meleaguri. De multe ori și eu m-am amestecat cu voi ca să împingem căruța asta a frumosului, a tradiționalului și ne-a ieșit! Și toată țara apreciază că ne-a ieșit. De aceea, îndemnul meu, de la copilașii care erau pe scenă veniți să joace arcanul, până la cei de 85 de ani cu mustața răsucită, este să nu cedați nicio clipă autenticul și frumosul de Bucovina”, a mai spus Flutur.

Organizatorii au pregătit pentru cei prezenți o serie de spectacole deosebite, susținute de Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava cu artiștii Angelica Flutur, Pamfil Roată, Lucica Păltineanu, Marian Gogan, Dana Dăncilă și Cătălina Rotaru, precum și de grupuri folclorice din localitățile Fundu Moldovei, Sadova, Pojorâta, Vama, Frătăuții Noi, Mălini, Stulpicani, Cîrlibaba și Câmpulung Moldovenesc.