Peste 2000 de oameni, la Festivalul de Folk de la Putna. Primarul Coroamă: „Ediția aceasta a fost una de mare succes”

Comuna Putna a fost, timp de două zile, capitala folkului și asta pentru că în Parcul de la Chilia lui Daniil Sihastrul s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk „Ridică-te Ștefane”. La evenimentul organizat de Primăria comunei Putna au luat parte mai bine de 2000 de oameni care au petrecut timp de calitate în compania artiștilor invitați.

Tabloul evenimentului a fost unul reușit și asta datorită organizatorilor care au făcut ca totul să fie perfect până la ultimul detaliu.

„«Ridică-te Ștefane», după cum bine știți, este astăzi la ediția cu numărul IV, și așa cum am anticipat, este una de mare succes. Succesul constă, în primul rând, în faptul că avem un public frumos, un public numeros, oameni veniți de prin toate zonele țării să se bucure de atmosfera de aici, unică în felul ei, să asculte cântecul patriotic aici, în codrii din apropierea Chiliei lui Daniil Sihastrul. Noi am încercat să aducem în fața publicului spectator artiști cât mai îndrăgiți. Am avut parte, din fericire, și de vreme bună. Timpul a fost și el prietenos cu noi dar faptul că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu acest loc minunat, face ca acest festival să fie unul emblematic și sunt sigur că va fi unul dintre cele mai mari festivaluri din țară de acest gen de muzică”, a declarat primarul comunei Putna, Gheorghe Coroamă.

Edilul a mulțumit organizatorilor și sponsorilor acestui eveniment deosebit și a ținut să sublinieze că Festivalul „Ridic-te Ștefane” nu a fost făcut pentru voturi, ci pentru promovarea comunei Putna, iar faptul că toate pensiunile din localitate au fost prine weekendul acesta înseamnă că scopul a fost atins.

„Vreau să mulțumesc tuturor celor prezenți, tuturor celor care au urcat pe scenă, bineînțeles și organizatorilor care sunt tot timpul în spate, nu se văd, dar care au făcut să avem parte la Putna, de două zile împlinite. Cea mai mare parte a bugetului este suportată de iubitorii de muzică folk, prin cotizații. Cei care iubesc această muzică au contribuit fiecare cu ce s-a putut, iar 25.000 de lei am alocat din bugetul local”, a conchis Gheorghe Coroamă.

Pe scena de la Putna au urcat în cele două zile de festival artiști de referință ai acestui gen muzical, între care  Maria Gheorghiu și Radu Grațianu, Adrian Bezna, trupa Calendar, Marius Bațu, Mihai Napu, Radu Pietreanu, Ducu Bertzi împreună cu invitații săi Mihai Neniță și Constantin Neculae, precum și grupul Ecoul, Rareș Andrei Păuna, Cosmin Vaman, Ocru, Emeric Imre și Marius Roger.

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk „Ridică-te Ștefane” s-a încheiat cu un spectacol deosebit susținut de renumita trupă IRIS.