Flutur, la Vatra Dornei: „Orașul va deveni un adevărat bibelou turistic”

Președintele Consiuliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a vizitat miercuri, 30 august, șantierele din municipiul Vatra Dornei. El a subliniat că o dată cu finalizarea acestor lucări, Vatra Dornei va deveni „un adevărat bibelou turistic”.

„Am început cu șantierul de la Cazinoul Băilor,  unde a fost prezent și șeful de lucrare, inginerul  Ciprian Muscă, reprezentantul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și am constatat că lucrările sunt aproape finalizate. Cam într-o lună va fi finalizată întreaga lucrare. Acest obiectiv a fost salvat și consolidat prin grija Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților printr-un proiect european, iar Consiliul Județean Suceava și Primăria Vatra Dornei au fost alături pentru realizarea acestui obiectiv. E nevoie de o finanțare suplimentară pentru amenajarea terenului din jurul cazinoului, hotar cu parcul Veverița. A ieșit o lucrare de excepție și din câte am înțeles acolo va fi un muzeu în care vor fi expuse elemente din istoria cazinoului, dar și din istoria Bucovinei.

Discuțiile cu primarul Ilie Boncheș și cu viceprimarul Marius Râpan s-au referit la celelalte lucrări și mă refer aici la trotuare din zona cazinoului, mâna curentă de pe malul râului Dorna, podul de peste Dorna, pasajul pe sub calea ferată și toată modernizarea centrului orașului. Am convenit pentru vineri, 1 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu toate echipele care au proiecte în orașul Vatra Dornei și mă refer la cele care reabilitează străzi, care lucrează la rețeaua de gaz metan și echipa de la cazinou. Le voi solicita să concentreze mai mulți muncitori până la venirea frigului pentru a finaliza în cea mai mare parte lucrările începute. Vatra Dornei este într-adevăr un șantier ce creează pe moment un disconfort, dar sunt convins că peste câteva luni va fi un adevărat bibelou turistic, cu cazinoul strălucind că o perlă, cu străzi asfaltate, cu trotuare moderne”, a spus președintele Flutur.

Șeful administrației județene a adăugat că trebuie spus răspicat că, în ultimii ani, Vatra Dornei a cunoscut cea mai mare modernizare: rețele de apă și canal noi, drumuri modernizate, 30 km de rețea de gaze naturale și, în sfârșit, perla stațiunii turistice, cazinoul, devine principala atracție a zonei.