Flutur, o nouă vizită de lucru pe șantierele din Vatra Dornei: „ Felicit autoritățile pentru implicare”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost joi, 11 aprilie, pe șantierul blocului de locuințe de la Vatra Dornei, alături de primarul Ilie Boncheș, viceprimarul Marius Rîpan – candidatul PNL la Primăria Vatra Dornei, deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor și de liberalul Dumitru Pardău.

Șeful administrației județene a precizat că noul bloc, care a re o vedere panoramică, dispune de 90 de apartamente, iar alte 20 de apartamente sunt pregătite pentru a fi date în folosință.

„70 de apartamente au fost predate deja. Deci, ne apropiem de 200 de locuințe, însă cererea este mult mai mare, în jur de 600-700 de locuințe cerute de tineri, în special. Dragi dorneni, așa cum vă spuneam, gazul metan a trecut Mestecănișul și îl aveți. Mă bucur că deja câteva sute de oameni s-au racordat la gaz, iar alți 2000 de oameni urmează să se aboneze. Luptăm să ducem gazul în toată Țara Dornelor, spre Candreni, Coșna, Șaru Dornei, Dorna Arini și Poiana Stampei”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a făcut o scurtă trecere în revistă a proiectelor implementate sau în curs de implementare din municipiul Vatra Dornei, subliniind că administrația de aici a făcut investiții în toate domeniile.

„Sunt două licee, amândouă cu câte un corp nou, din care unul e deja finalizat, iar celălalt în curs de finalizare. De asemenea, trei dintre școlile gimnaziale sunt modernizate și în curs de dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. În jur de 1000 de elevi învață în licee și circa 1200 de elevi în cele trei școli gimnaziale de la Vatra Dornei. Felicit autoritățile pentru implicarea în a le asigura condiții”, a spus Flutur, care a adăugat că: „Referitor la spital, în primul rând am venit să văd locul pe care va fi construit viitorul spital și îl felicit pe Marius Rîpan. Este o investiție mare, care va depăși 20 de milioane de euro, cu mai multe etaje. Ei au construit deja un pavilion nou pentru ambulatoriu, încă două blocuri operatoare, pe lângă cel existent, s-a mărit echipa de medici de aici și am văzut că s-a adus și un Computer Tomograf nou, iar asta înseamnă un pas uriaș pentru siguranța oamenilor din Țara Dornelor”.

Totodată, Flutur a spus că în municipiul Vatra Dornei sunt peste 40 de kilometri de străzi modernizate, iar alte 13 străzi sunt în proces de modernizare, prin PNI „Anghel Saligny”.

„La apă și canal mi-aduc amint, cu ani în urmă, undeva la jumătate din populație era racordată la aceste utilități, însă acum, proiectele ce depășesc 12 milioane de euro, vor crește accesul la 80% din populație”, a conchis Gheorghe Flutur.