Flutur, o nouă vizită pe șantierele de la Spitalul Județean. O nouă investiție, de peste 10 milioane de euro, va fi gata în noiembrie

Spitalul Județean Suceava continuă să reprezinte o prioritate pentru administrația județeană, cea care, de-a lungul timpului, a investit în această unitate spitalicească în dorința ca pacientul să beneficieze atât de condiții, cât și de aparatură modernă.

Luni, 26 februarie, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, alături de managerul Spitalului Clinic Județean, medicul Alexandru Calancea, s-au aflat pe șantierul Spitalului de Oncologie, care se construiește în curtea Spitalului Vechi, o investiție de peste 10 milioane de euro a Consiliului Județean. 

„Stadiul as este mulțumitor: 55%. E o clădire cu patru etaje. Trei dintre ele deja sunt aproape finalizate, compartimentate, geamurile  exterioare sunt puse. Se lucrează la hidroizolația acestei clădiri. Termenul de finalizare a lucrărilor  este luna noiembrie a acestui an. Vom avea o investiție în premieră la Suceava,de peste 80 de paturi pentru bolnavii oncologici, dar și pentru aparținători care vor putea fi cazați aici. Practic,avem în vedere un complex întreg. Clădirea veche, pavilionul vechi este prins într-un program pentru tratamentul cu radizotopi și de screening adică pentru cei care vor să-și facă verificări din punct de vedere oncologic. Avem aici și radioterapia care funcționează deja și bolnavii oncologici nu mai trebuie să meargă la Târgu Mureș, la Cluj  sau în alte zone. Sper ca la  finele acestui an să avem un spital modern aici, la Suceava, atât de necesar pentru cei care au boli oncologice. Firma de construcții am văzut că respectă calendarul, nu are probleme cu materialele are tot ceea ce îi trebuie să respecte graficul până la final”, a transmis președintele CJ Suceava. 

Aceasta nu este singura investiție de la nivelul celui mai mare spital din județ, Gheorghe Flutur amintind și de actul normativ pe care îl așteaptă de la Guvern, care înseamnă alocarea a peste 100 de milioane de euro pentru spitalul de copii de la Suceava.

„Mai avem și un proiect de anvelopare a spitalului nou de peste 13 milioane de euro. Aici intră izolare,  schimbare geamuri,  uși tot ce înseamnă partea electrică, etc. De asemenea va fi o investiție mare pentru combaterea infecțiilor nozocomiale, apoi  un proiect care vizează construirea în curtea Spitalului a unor depozite. Noi,Consiliul Județean, suntem alături de  Spitalul Clinic Județean așa cum am fost din 2009 când l-am preluat. Așteptăm de la Guvern actul normativ să ne aloce peste 100 de milioane de euro pentru spitalul de copii de la Suceava. Avem documentația făcută așa că va fi un șantier mare aici la Suceava la Spitalul Județean”, a încheiat Flutur.