Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, anunță un eveniment, în premieră, pentru județul Suceava, dedicat exclusiv tinerilor. Acesta va avea loc în incinta sediului PNL Suceava, marți, 9 aprilie, de la ora 16:30.
„Despre viitor la timpul prezent, alături de voi tinerii suceveni!
Haideți la un eveniment captivant, în care tinerii Sucevei sunt invitați să participe și să discute despre ce înseamnă, pentru ei, a fi sucevean, a fi român și a fi european. Încurajăm exprimarea de opinii!Vom bucura audiența cu momentele artistice de excepție susținute de Ștefan Albu, Bogdan Medvedi și de un invitat cu adevărat surpriză pe care îl veți descoperi, marți, 9 aprilie, de la ora 16:30, în curtea sediului nostru din Suceava, Aleea Trandafirilor nr. 4”, a transmis președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur.