Fostul premier japonez Shinzo Abe a murit după ce a fost împușcat în timp ce ținea un discurs electoral în oraşul Nara din vestul țării.
Oficialităţi din întreaga lume au reacţionat vineri la atacul armat asupra fostului premier nipon Shinzo Abe, împuşcat la Nara în timpul campaniei electorale. Printre aceștia este și președintele Klaus Iohannis.
Într-un mesaj pe Twitter, şeful NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat „profund şocat” de atacul „odios” împotriva lui Shinzo Abe.
„Şocat şi întristat de atacul laş” s-a declarat şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care l-a descris pe Abe drept un „adevărat prieten, aprig apărător al ordinii multilaterale şi a valorilor democratice”.
„UE este alături de poporul nipon şi de (premierul) Fumio Kishida în aceste vremuri grele”, a transmis Michel pe Twitter.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, aflat în Bali, urma să se întâlnească cu ministrul indonezian de externe. El a ţinut să spună, înainte de momentul oficial, „cât de profund întristat şi profund îngrijorat” este de informaţiile despre atentatul la viaţa lui Abe.
„Nu ştim în ce stare este, ştim că a fost împuşcat, iar gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de el şi de familia sa, de poporul japonez. Este un moment foarte, foarte trist şi aşteptăm veşti din Japonia”, a spus reprezentantul Washingtonului.
Un purtător de cuvânt al Casei Albe a spus: „Suntem şocaţi şi întristaţi să aflăm despre atacul violent asupra fostului prim-ministru japonez Shinzo Abe. Urmărim îndeaproape ştirile şi rămânem cu gândul alături de familia sa şi de poporul japonez”.
Fostul preşedinte al Statelor Unite Donald Trump a reacţionat prin mediile sociale, spunând că atentatul este „absolut devastator” şi adăugând că se roagă pentru Abe.
La reuniunea şefilor diplomaţiilor din G20, în Indonezia, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că nu ştie ce se află în spatele tentativei de asasinat. „Am aflat despre asta în timpul întâlnirii. Am fost primul care şi-a început discursul exprimând condoleanţe colegului meu japonez pentru cele întâmplate. Probabil că va avea loc o anchetă. Nu am altceva de adăugat”, a spus el.
Într-un mesaj pe Twitter, premierul britanic demisionar Boris Johnson a arătat că este „absolut consternat şi întristat” să afle despre „atacul demn de dispreţ asupra lui Shinzo Abe”. „Gândurile mele sunt cu familia sa şi cu cei dragi lui”, a mai scris el.
Tot perețelele sociale a reacţionat şi preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen. „Cred că toată lumea este la fel de surprinsă şi de tristă ca mine. În numele guvernului meu, doresc să condamn sever acţiunile violente şi ilegale. Fostul prim-ministru Abe nu este doar un bun prieten al meu, ci şi un prieten loial al Taiwanului. El a susţinut Taiwanul mulţi ani şi nu s-a dat înapoi de la niciun efort pentru a promova progresul relaţiilor nipono-taiwaneze”, a scris ea pe Facebook.
ACTUALIZARE 11.10 Nobuo Kishi, fratele mai mic al lui Abe și actualul ministru al Apărării, a spus că fostul premier are nevoie de o transfuzie de sânge. La spitalul din Nara a ajuns și soția lui Abe.
Campania electorală a fost întreruptă
Principalele formaţiuni politice din Japonia şi-au suspendat vineri campania în vederea alegerilor legislative de duminică, după ce fostul prim-ministru Shinzo Abe a fost împuşcat.
Premierul Fumio Kishida a plecat din prefectura Yamagata (nord) pentru a reveni la Tokyo, iar guvernul său a creat o celulă de criză, toţi membrii cabinetului fiind rugaţi să se reunească în capitala ţării, relatează digi24.ro.