Fostul vicepreședinte al CJ Suceava, Cristinel Crețu, plasat sub control judiciar

Curtea de Apel Suceava a respins, luni, 8 august, contestația formulată de DNA Suceava față de punerea sub control judiciar a fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, Cristinel Crețu.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava împotriva încheierii camerei de consiliu din data de 02.08.2022 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia penală în dosarul nr. 1762/86/2022/a1.5. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din prezenta cale de atac avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi, 08.08.2022, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod procedură penală.”, se arată în minuta instanței.

Reamintim că Tribunalul Suceava a decis, în data de 2 august, plasarea fostului vicepreședinte al CJ Suceava Cristinel Crețu sub control judiciar pentru 60 de zile și punerea lui în libertate.