Fuego cântă la „Cântecul cetinii” de la Dorna Arini

Sâmbătă și duminică, 20-21 august, va avea loc cea de-a XXIV-a ediție a uneia dintre cele mai longevive manifestări organizate în Țara Dornelor, Festivalul Internațional „Cântecul cetinii”. Așa după cum am aflat de la primarul Andrei Mazăre manifestarea va debuta sâmbătă seara, după ora 21.00 cu un party în aer liber, o petrecere cu muzica anilor 90-2000, de care se va ocupa Mr.BIG de la Radio Orion, Doru Bighiu fiind și cel care va prezenta întregul eveniment.   

„Ediția de anul acesta ne va prilejui și inaugurarea noii locații de desfășurare a evenimentului, stadionul de fotbal din zona Dispensarului medical uman. Sperăm la o participare cât mai numeroasă și la vreme bună. Îi invit pe toți cei care doresc să petreacă, în aer liber, câteva ore de calitate alături de artiști de renume, reprezentanți de seamă ai folclorului autentic, festivalul nostru promovând, încă de la prima ediție, valorile autentice. Vom avea și un moment festiv în care vom înmâna titlurile de <Cetățean de onoare> unora dintre arinenii care au contribuit la dezvoltarea comunității noastre și mă bucur să îi avem alături de noi și pe cei care, an de an, se reîntorc acasă, în concedii, special pentru festival” ne-a mărturisit  primarul Mazăre.

Ziua de duminică va debuta, după ora 13.00, cu parada cailor gospodarilor din comună, iar mai apoi cei prezenți se vor putea delecta cu un spectacol folcloric extraordinar alături de Ansamblul și Orchestra „Brădulețul” din Dorna Arini, Mădălina Candrea Băbuț și Grupul vocal de copii „Flori de cântec”, Laura Erhan, Cornelia și Lupu Rednic, Daria Bodnar, Gabriel Nebunu, Ansamblul „Plaiurile Dornelor”, Elisa Hechelciuc, Suzana și Daciana Vlad – gemenele folclorului maramureșean, Grigore Gherman și Fuego, evenimentul fiind încheiat, după lăsarea întunericului, de nelipsitul foc de artificii.