George Simion a recunoscut că a petrecut una din serile de Crăciun la pensiunea liderului PSD Suceava

George Simion, liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a recunoscut miercuri, 24 ianuarie, că și-a petrecut una din serile de Crăciun la pensiunea Iristar, locație administrată de fiul liderului PSD Suceava, senatorul Ioan Stan.

Președintele AUR a declarat că a fost la pensiunea din zona Fălticeniului, întrucât a primit o invitație de la Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 al Capitalei, care și-a petrecut Crăciunul acolo.

„Era domnul Piedone acolo și m-a invitat pe mine. Nu am relaționat cu senatorul Stan pentru că, din câte înțeleg, el e mână în mână cu domnul Ghiță Flutur”, a spus liderul AUR, George Simion.

Răspunsul lui George Simion este mai mult decât ironic, întrucât nu poți să intri în casa cuiva fără să discuți cu el. Surse ale Ziarului SuceavaLive au declarat că George Simion a interacționat, așa cum era și logic, cu senatorul Ioan Stan, întrucât se afla acasă la acesta. De altfel, ar fi avut loc chiar și o petrecere pe cinste, cu foarte multă mâncare risipită, cu muzică ce se auzea până la stația peco din apropiere și cu multă voie bună. De la evenimentul organizat „cu premeditare” nu ar fi lipsit nici băutura bună și nici lăutarii, care ar fi primit dedicații „fără număr”.

Reamintim că George Simion și-a petrecut și Revelionul în Bucovina, mai precis la Gura Humorului, acolo unde a AUR a organizat un un spectacol cu muzică tradiţională.

Răspunsul liderului AUR, George Simion, de la minutul 17:30: