Deputatul PSD de Suceava, George Șoldan a anunțat că a fost desemnat câștigătorul pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate pentru Autostrada Nordului.
„Fapte, nu vorbe! Autostrada Baia Mare-Suceava prinde contur. Sorin Grindeanu înțelege că Suceava are nevoie de autostradă.
A fost desemnat câștigătorul pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate necesare construcției secțiunii Baia Mare-Bistrița a Autostrăzii Nordului (Baia Mare-Suceava)!
Asocierea de firme românești desemnată câștigătoare trebuie să finalizeze Studiile de fezabilitate în 14 luni de la data semnării”, a declarat George Șoldan.
Potrivit parlamentarului sucevean contractul va fi semnat în 10 zile dacă nu există contestații.
Totodată, contractul pentru Lotul 1 (Baia Mare – Dej) are o valoare de 12,74 milioane de lei (fără TVA), iar contractul pentru Lotul 2 (Dej – Bistrița) are o valoare de 8,37 milioane de lei (fără TVA).