Gheorghe Apetrii: „Piatra cubică de pe strada Luceafărului este un adevărat pericol public!”

Candidatul PSD la Primăria municipiului Vatra Dornei, ing. Gheorghe Apetrii, critică modul în care se efectuează lucrările în oraș, subliniind că piatra cubică de pe strada pietonală Luceafărului a început să se transforme într-un pericol public.

„Devenită simbol al neglijenței administrației actuale, strada pietonală Luceafărului din Vatra Dornei riscă să se transforme într-un adevărat pericol public!

Piatra cubică, care ar fi trebuit să aducă un plus de estetică și siguranță, s-a transformat într-un pericol public, ceea ce reflectă nepăsarea unei administrații care tot persistă în erori. Blocuri de piatră așezate defectuos, cu spații neuniforme și un nisip care nu face altceva decât să își ia zborul la prima adiere de vânt, lăsând în urmă un peisaj dezolant. Geamurile comercianților și ale dornenilor care locuiesc în zonă sunt o veșnică mărturie a indolenței – trebuie curățate aproape zilnic, într-o luptă continuă cu praful și mizeria.

Și de parcă nu ar fi suficient, localnicii și turiștii trebuie să navigheze printre aceste capcane urbane, riscând la fiecare pas să-și piardă echilibrul. Nu mai vorbim de bătrânii noștri, cărucioarele cu micuți, sau de cetățenii noștri cu deficiențe locomotorii, pentru care o simplă plimbare s-a transformat într-un parcurs plin de obstacole și pericole. Calitatea slabă a pietrei, care mai degrabă seamănă cu dreptunghiuri decât cu cuburi, pune la încercare orice trecător. Chiar am fost martor zilele trecute la căzătura unei doamne, o dovadă vie că această stradă a devenit un real pericol public”, a spus candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Vatra Dornei.

El a adăugat că strada Luceafărului nu stă singură „în acest tablou de nepricepere administrativă”.

„Strada Republicii, zona Cazinoului Băilor, o altă arteră vitală a orașului, suferă de aceleași probleme. Montarea defectuoasă a pietrei – începută de o firmă fără experiență adecvată și continuată de o altă firmă, care, deși promitea corectarea erorilor, nu a reușit să ridice standardele la nivelul așteptărilor cetățenilor – este încă o dovadă a unui management defectuos și a lipsei de supraveghere competentă.

Aduc în atenție aceste probleme nu doar de dragul de a critica, ci și pentru a îndemna la acțiune. Orașul nostru merită mai mult decât soluții temporare și lucrări de mântuială. Este timpul ca Vatra Dornei să beneficieze de o infrastructură la standarde moderne, care să asigure siguranța și confortul tuturor. Consider că cel puțin pe strada Luceafărului un pavaj din beton, care imită fidel textura și culoarea pietrei naturale, ar fi fost o alegere mai sigură și mai durabilă. Tehnologia modernă de producție a acestor pavaje oferă o suprafață netedă și un confort superior în utilizare. Este timpul ca administrația locală să pună siguranța și confortul cetățenilor pe primul loc, optând pentru soluții moderne și eficiente.

Orașul nostru are categoric nevoie de o schimbare și NOI, echipa PSD Vatra Dornei, suntem pregătiți să oferim soluții concrete, durabile și demne de secolul în care trăim”, a conchis Gheorghe Apetrii.