Gheorghe Flutur anunță semnarea unui contract de mare însemnătate pentru pacienții Spitalului Județean Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat luni, 12 septembrie, că instituția pe care o conduce a semnat un contract de mare însemnătate pentru pacienții care apelează la serviciile Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Este vorba despre cel privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Potrivit președintelui Flutur, finanțarea, în valoare de 12.814.409 lei, este asigurată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID- 19.
„Principalele lucrări prevăzute a se realiza constau în reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii electrice, de ventilare și tratare a aerului a corpurilor de clădire aparținând Spitalului Județean de Urgență Suceava, reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii de fluide medicale, urmând a fi achiziționate 708 bucăți unități interioare (volum de agent frigorific variabil), 29 bucăți unități exterioare (volum de agent frigorific variabil), 708 bucăți grile introducere aer, 348 bucăți recuperatoare de căldură aer – aer, 4 bucăți tablou alarmare și vizualizare gaz medical (oxigen)”, a precizat Flutur.
Reamintim că în ultima perioadă CJ Suceava a alocat fonduri considerabile pentru o serie de investiţii și echipamente în ceea ce priveşte siguranța pacienților, cu accent pe echipamentele care au înregistrat un grad crescut de solicitare pe perioada pandemiei – infrastructurile pentru oxigen, electrice, de ventilare și tratare a aerului.